*Prada*

    Şi totuşi, forumul se numeşte "Poveşti de groază". Păi atunci, să mai spun câteva:
1. Cu câteva luni în urmă, mai precis prin primăvară, mă îndreptam spre casă ca de obicei. Am coborât din tramvai şi am păşit pe refugiu. În staţia tramvaiului este un semafor, pentru maşini şi pietoni (nu este intersecţie). Am vrut să profit că maşinile aveau roşu, iar pietonii verde şi m-am angajat în traversare. Însă imediat ce am pus piciorul pe "zebră", am ezitat. În acel moment, am auzit o voce în gând care mi-a spus: "Nu traversa acum. Mai stai puţin." Simultan cu vocea, am avut o senzaţie ciudată, de parcă cineva mă trăgea de umeri înapoi, ca şi când n-ar fi vrut să mai înaintez. Am dat ascultare acestei "chemări" şi am renunţat la traversare. La semafor erau staţionate multe maşini, în coloană. Mă aflam pe linia de tramvai care mergea în sens contrar celei pe care venisem (tramvaiul nu plecase nici el din staţie; m-am "refugiat" în faţa lui). Deodată, fără să-mi dau seama de unde a apărut, trece la 1 metru de mine, în mare viteză, pe cealaltă linie de tramvai, deci exact pe locul în care mă aflasem cu 2 secunde în urmă, o maşină care nu a respectat nici o lege rutieră: nici culoarea roşie a semaforului, nici trecerea pentru pietoni, nimic! Mă uitam îngrozit după maşina care a depăşit şi al doilea semafor, aflat la câteva zeci de metri mai departe, care şi ăla era tot pe roşu; a făcut slalom printre maşinile aflate în trafic şi a dispărut. Atât de îngrozit am fost, că n-am reţinut nici marca, nici culoarea, nici numărul maşinii. Mi s-a părut foarte ciudată treaba asta, mai ales că maşina nu plecase din coloană, parcă se ivise din senin! Ajuns pe trotuar, am început să mă întreb: de unde apăruse maşina? De ce n-o văzusem şi n-o auzisem venind, mai ales la viteza cu care mergea şi la cât praf ridicase în aer de pe linia de tramvai? (Precizez: maşina a mers tot timpul pe linia tramvaiului, pe unde nu prea e voie să circuli.)
Dacă aş fi continuat traversarea regulamentară şi nu m-aş fi retras în momentul când "mi s-a spus", la ora asta aş fi fost un... spirit liber!
2. O întâmplare foarte veche, pe care am trăit-o la vârsta de 5 sau 6 ani, imediat ce ne-am mutat în actualul apartament. Copil fiind, mă jucam cu nişte maşinuţe din plastic, colorate, care se găseau în Bucur Obor la preţul de 3,50 lei. Deşi maşinuţele nu aveau nimic spectaculos în construcţia lor (nici măcar geamurile nu erau decupate), mie îmi plăceau şi mă jucam mereu cu ele. Când mi-era lumea mai dragă (şi maşinuţele), am văzut ceva uluitor: lângă mine a aterizat o maşinuţă din aia, parcă aruncată de cineva şi... am auzit un râs de copil! De atunci, acea maşinuţă a devenit preferata mea!
Maşinuţa nu făcea parte din colecţia mea. N-o avusesem până atunci, iar modelul respectiv nu se găsea în comerţ (era vorba de Dacia 1300 break - se găseau Dacii, însă berline - în fine). Eram singur în cameră, doar bunica mea era acasă, însă era în baie. Am întrebat-o dacă ea a dat cu maşinuţa în mine şi a început să râdă. Tot de mine.
Camera în care mă jucam în acel moment este actualul meu birou, unde am calculatorul. În spatele meu se află patul pe care dormeam atunci. Există momente (zile) în care patul trozneşte fără să se aşeze cineva pe el (aparent), iar eu am în acele clipe senzaţia că mă priveşte cineva peste umăr, ca să vadă ce fac la calculator. Mă întorc, dar nu este nimeni pe care să-l pot vedea şi totuşi senzaţia persistă... până când dispare. Ca să apară din nou.
Parcă ar fi un... copil care e curios să vadă ce fac, iar când mă întorc spre el, se ascunde, nu mai simt pe nimeni lângă mine.

  Sursa: http://www.roportal.ro/discutii/topic/72402-povesti-de-groaza/page__st__220