Life [ partea I ]

    Hello dragilor!Ce-ati mai facut in ultimul timp?Ati terminat cu notele si ascultatul?

     

        Eu nu,mai am de luat cateva note,apoi termin.In sfasit vine vacanta!Si sunt asa incantata!

        Si ca sa lasam scoala,ca deja ne-a sucit mintile pana acum:))...sa vorbim despre altceva.Cum ar fi acest nou one-shoot pe parti pe care l-am inceput.Stiu ca probabil o sa ma omorati cand veti afla tragedia,da na...Asta e.Iar daca moare sau nu...Numai citind next-ul veti afla:))

                                        Lectura placuta dragilor!Va iubesc!

      Lacrimile imi cadeau neincetat pe obraji.Curgeau fara oprire,ascuzand o suferinta enorma,si amestecandu-se cu picaturile de ploaie.Picaturi atat de grele,incat parca ma striveau putin cate putin.Sufletu-mi plangea si-mi sangerea.Nimic nu-i putea aduce alinare.Decat el.Singurul care m-a invatat sa zambesc si sa ma bucur de viata.Barbatul pe care-l ador la nebunie,si pentru care mi-as da si viata - desi nici nu stie de existenta mea.Acel barbat este Ian Somerhalder.Actorul Ian Somerhalder.El a aparut in viata mea,cand credeam ca nimic nu mai are rost,si m-a invatat din nou sa zambesc.El mi-a aratat ca inca este speranta in lume,si ca trebuie sa pretuim tot ce avem si pe cei care-i avem langa noi.El mi-a dat curaj sa fiu cine sunt.
     Genunchi mi-au cedat,si m-am prabusit pe pamantul umed,murdarindu-ma de noroi.
     -De ce?am soptit catre cer.De ce,Doamne?De ce el?
     Nu puteam intelege de ce i se intamplase asta.Nu puteam accepta ca Ian zace chiar in momentul asta intr-un pat de spital,adancit in coma.Nu puteam!
     -Raluca...Cineva mi-a pus mana pe umar.Haide-n casa,iubire.Ploua cu galeata,si-ai sa recesti.
     -Nu-mi pasa...Cuvintele mi-au iesit din gura strangulate.Imi era greu si sa vorbesc.
     Persoana respectiva s-a lasat si ea in genunchi,cuprizandu-ma in brate.
     -Stiu ca ceea ce s-a intamplat...e oribil,da'...Pur si simplu nu poti reactiona asa.E un necunoscut.
     Necunoscut...necunoscut...necunoscut...Acel cuvant mi se tot invartea prin minte,smulgandu-mi si ultima farama de ratiune.
     -Ian nu e un necunoscut!am tipat,impingandu-l si ridicandu-ma de jos.El nu e un necunoscut!Nu este!
     -Iubito...S-a ridicat si si-a intins bratele spre mine,vrand sa ma imbratiseze,da' am fugit.
     -Raluca!
     -Nu e un necunoscut!am continuat sa strig,in timp ce alergam fara vreo tinta.Nu e un necunoscut!
     La un moment dat imi amintesc ca m-am impiedicat,iar bratele lui m-au cuprins,in timp ce inerca sa m aline cu vorbe linistitoare.

     Ochii mi s-au deschis,iar chipul lui Laur fu primul care-mi aparu in raza vizuala.
     -Neata' printesa!Imi mangaie obrazul,apoi imi lasa un sarut pe frunte.
     -Neata'!i-am spus,zambindu-i.Ce faci?
     -Bine.Imi zambi si el,mai depunandu-mi un sarut.De data asta pe buze.Tu esti bine?
     -Da.De ce?S-a intamplat ceva?
     Isi feri privirea,asa ca m-am ridicat in fund si i-am prin fata in palme.
     -Laur,ce se intampla?
    Ochii lui caprui erau plini de tristete,iar acea tristete imi aduceau aminte de ceva.Ceva ce uitasem.Ceva important.Ceva ce trebuia sa-mi amintesc cu orice pret.Ceva...
     Am inghetat.

     -Ian..Numele lui mi-a iesit ca o soapta,iar mainile mi-au cazut pe langa corp.Amintirile de aseara m-au navalit,iar privirea lui Laur imi confirma ca nu fusese un cosmar urat.Oh,Dumnezeule!Lacrimile au inceput din nou sa-mi paraseasca ochii,iar bratele lui Laur m-au strans la pieptul lui.

     -Imi pare atat de rau,printesa!Shhh...Te rog...Imi sfasii inima!...Nu mai plange!...

     -Trebuie sa-l vad!am spus rapid,desprinzandu-ma din imbratisarea lui si dandu-ma jos din pat.Trebuie sa mergem la el!Neaparat!M-am dus la birou si-am inceput sa caut dupa banii pe care-i mai aveam.E in Atlanta,nu?Acolo e?

     -Raluca,dar...

     -Niciun dar,te rog,am continuat,in timp ce-mi dadeam halatul jos,si-mi trageam o pereche de blugi si-un tricou negru.Trebuie sa-l vad,iar daca tu nu vrei sa vii,treaba ta.Eu ma duc.Am inceput sa alerg prin casa,in cautarea gentii.Unde naiba am lasat-o?!

     -Voi veni,a spus,oprindu-ma.Fac asta pentru ca te iubesc,si stiu cat de mult inseamna el pentru tine.Desi uneri cred ca-l iubesti mai mult pe el decat pe mine.

     I-am cuprins fata cu palmele,facandu-l sa ma priveasca in ochi.
     -Asculta-ma bine,Laur Stanescu!Sa nu te indoiesti niciodata de iubirea mea,fiindca e adevarata.In fiecare zi,din ultimii doi ani,ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi te-a scos in cale.Te iubesc mai presus de viata mea!Dar trebuie sa ma intelegi.Ian mi-a schimbat viata de cand a aparut in ea.In bine.Mi-a dat curaj sa fiu eu si sa-mi indeplinesc visurile.El si Damon.Care sunt aceasi persoana,da' intelegi tu.Am zambit la ultima propozitie,iar el si-a pus mainile peste ale mele si m-a sarutat.Apoi a zis:
     -Am inteles.Si sa stii ca si eu te iubesc.Iar daca el e cel care te-a facut cine esti acum,vom merge sa-l vedem si sa-i fim alaturi.
     -Multumesc!Si-mi pare rau pentru aseara.M-am pierdut rau.
     -Eu iti multumesc.Si n-ai de ce sa te scuzi.E oribil ce s-a intamplat.
     -Da.O lacrima mi s-a prelins pe obraz,da' Laur a sters-o,zicand:
     -Pastreza-ti-le pentru cand isi va reveni,ca sa fie de bucurie,nu de tristete.
     L-am sarutat inca o data,apoi am plecat amandoi spre aeroport.