PrAdA mEa

        In urma cu un an, am avut parte de doua saptamani groaznice. Totul a inceput intr-o noapte. Dormeam. M-am trezit, ca la comanda, m-am uitat spre zona unde erau plantele (la geam, pe o masuta) si am vazut cum, parca iesite din frunze, vin spre mine niste...nu stiu cum sa le spun...Imaginati-va ramuri rosii de iedera, fara frunze. Se tarau spre mine-prin aer-si se miscau serpuit. Ma uitam "tamp" la ele cum inaintau. La un moment dat, "incolaceala" lor a luat-o in sens invers, s-au retras disparand, parca, in planta. Mi-am revenit din amorteala, am simtit ca inima o ia la goana si am deschis usa camerei aprinzand, apoi, lumina din hol. Intr-un final, am reusit sa adorm din nou.
In seara urmatoare, am lasat din start usa camerei deschisa. Am adormit. Nu la mult timp dupa asta, am deschis ochii, privirea "ducandu-se" spre hol: din tavan coborau un fel de cabluri (asemanatoare celor de antena de la televizor). Miscarea lor era mult asemanatoare "chestiunilor" vazute in seara precedenta, numai ca pe verticala. Ca si atunci, ciudateniile s-au retras. Au intrat, parca, in tavan. A trecut mult pana sa adorm, de data aceasta si cu televizorul deschis.
Aparitiile au continuat sa ma innebuneasca. Nici nu mai stiu ce D-zeu mi s-a mai aratat. Deja ma temeam sa ma culc. Eram ca si teleghidata, o robotica. Eram bolnava de somn. Fiecare celula a mea tanjea dupa odihna.
Intr-o seara(a doua zi plecam in excursie cu copiii, eu fiind invatatoare), am decis SA MA ODIHNESC. Am adormit. M-am trezit, desigur, si am vazut, pe masuta de televizor...un fel de omuleti. E, deja era prea mult! Mi-am dat seama ca, daca nu fac ceva, voi face o "excursie" prelungita, sub forma de tabara, la un anumit spital. M-am uitat spre omuleti si am zis, cu voce tare:" Nu stiu ce sau cine sunteti! N-aveti decat sa faceti ce doriti! Puteti sa si tropaiti pe mine, eu VREAU SA DORM!". In acel moment, "viziunile" au disparut si disparute au ramas. Eram fericita ca pot sa ma odihnesc.
Mama stia ce mi se intampla. Abia dupa ce aparitiile au devenit "disparitii", mi-a zis ca, in aceeasi perioada, a avut si ea doua experiente similare: a vazut pe tavan ceva asemanator"ramuricilor"mele si ceva asemanator unei panze de paianjen. Nu vrusese sa imi spuna de aceste lucruri in perioada in care ma chinuiam eu, de teama sa nu ma sperie mai rau.
Cand am aflat ca si mama se confruntase cu probleme ca ale mele(din fericire, ale ei fusesera doar doua), mi-am zis ca nu e de bine, mai ales ca ea e profesoara de matematica si este o persoana "plictisitor" de cerebrala. Eu incercasem sa imi bag in cap ca, de fapt, visam ceva si, pt cateva clipe, visul se suprapusese peste realitate. Apoi, dupa primele experiente, ma gandeam ca ii comand chiar eu creierului, prin teama mea, sa creeze imagini. E, dupa ce mi-a zis mama ce mi-a zis, am realizat ca teoriile mele "stiintifice" se cam clatina.
Si acum sunt momente in care ma tem sa n-o iau de la capat cu minunile, dar m-am linistit macar intr-o privinta: daca si mama a trecut prin ce am trecut eu, inseamna ca nu e vorba de niste prime semne de nebunie. Doar daca, nu cumva, impartim amandoua vreo maladie...

  Sursa: http://www.roportal.ro/discutii/topic/72402-povesti-de-groaza/page__st__120