Eram la Reyla acasa, deoarece parintii ei erau plecati, putand astfel sa facem ceea ce urma sa facem. Adica sa-l aducem inapoi pe Andy.
-Asta e o nebunie! se planse Ashley, in timp ce-i lua mana Linei intr-a lui, inchizand astfel cercul care-l formasem in jurul trupului lui Andy.
Niciunul nu era de acord cu ce voiam sa fac, da' o faceau din cauza mea. Odata ce ajunseseram aici, intrasem intr-o criza de isterie, plavragind despre cum il vom reinvia prin magie. Desigur, ei credeau ca aveam nevoie de-un control la cap, insa eu stiam sigur ca va merge. Eram pasionata de supranatural, si ma documentasem o gramada.
Cartea o gasisem intr-o casa parasita, intr-un cufar legat cu lacat. Se zvonea ca propietara casei fusese vrajitoare, si ca aceasta carte ii apartinuse. Acum nu stiu cat de adevarata era faza cu vrajitoarea, da' vrajile erau cat se poate de reale. Incercasem o data una - sa fac sa ploua, intr-o zi caniculara - si-mi iesise.
Desigur ca exista si pericolul sa agungem precum Andy: morti. Cu Cartea Mortilor nu era de glumit. Chiar si-o singura litera de greseai intr-o vraja, existau consecinte foarte rele. Precum moartea.
-Inchide-ti ochii si rostiti vraja, le-am cerut, luand o gura mare de aer. Acum era acum.
Deus mortem animae repraesentet
suscipe deprecationem nostram, ut per animam tuum humillime,
ad reducendum eum ad te petere Andy
ut sibi ad vitam, et non in pretio,
Deus de interitu erecta
nisi, non potestis facere
Reduc Andy
Nu se intampla nimic, asa ca ceilalti parasira camera, landu-ma singura.
-Haide Andy, te rog...!
Mi-am lasat capul pe pieptul lui, plangand in tacere. Iar dupa o vreme am adormit.
* * *
-Iubito...
-Mhhm...
-Hizy, trezeste-te.
-Ce...Am deschis ochii, dand peste chipul lui Andy. Era palid. Foarte palid.
-De ce dormim pe jos? m-a intrebat, trecandu-si degetul aratator peste buzele mele. Am facut ceva prosti, de care eu nu-mi amintesc?
Atingerea lui era rece, si-mi dadea fiori pe sira spinarii. Intr-un fel straniu.
-Andy...am soptit, ridicandu-ma in capul oaselor.
-Am baut ceva aseara? Dupa ce i-am tras o mama de bataie jegosului alua, si-am plecat spre masina, nu-mi mai amintesc nimic.
Am clatinat din cap, in semn ca nu.
Andy era in viata! Am reusit! L-am adus inapoi!
L-am imbratisat, izbucnind intr-un hohot de plans.
-Sss, gata,incerca sa ma linisteasca. Sunt aici. Ce s-a intamplat?
-Nimic. Doar ma bucur ca esti bine.
M-a indeparat de el, privindu-ma confuz, da' apoi doar mi-a zambit, sarutandu-ma.
Pana si buzele i erau reci ca ghiata. Dar nu conta. Aveam sa ma obisnuiesc. Ceea ce conta cu adevarat era faptul ca era in viata. Teafar si nevatamat.
-Hai sa mancam ceva, ca mor de foame, zise, ridicandu-se, si ajutandu-ma si pe mine.
-Hai.
Cand am coborat in bucatarie, am dat peste ceilalti. Fiecare avea cate-o cana de cafea in fata, fetele avand dare de lacrimi pe obraji. Pareau terminati. Mai ales baietii. Se vedea ca tineau mult la Andy. Iar cand l-au vazut intrand, salutandu-i ca si cum nu se intamplase nimic, au ramas cu gurile cascate - la propiu.
-Ce-aveti ma? chicoti, muscand dintr-un mar. Aratati de parca ati vazut o fantoma.
-Tu esti fantoma! exclama Reyla. Esti mort!
-Mie mi se pare destul de viu, am replicat, ducandu-ma langa el si lasandu-mi capul sa se odihneasca pe pieptul lui.
-Hizy, ce naiba ai facut? sopti Ashley, privindu-ma suparat. Insa era bucuros sa-l vada teafar. Imi puteam da seama de asta.
-N-am facut nimic.
-Deci am facut prosti aseara, concluziona Andy, luand inca un mar din cosul de pe masa.
-Sa zicem ca da, replica Jinxx. Cu totii am facut prosti aseara.
Andy chicoti, ducandu-se spre frigider.
-Al cui e frigiderul asta gol?
-Al meu, zise Reyla. Din pacate n-am apucat sa cumpar nimic, de cand m-am intors din Londra.
-Mergem in oras? propuse Andy. Mor de foame!
-Sa mergem, fu de acord Lina. La cate s-au intamplat, n-ar strica sa bagam ceva la stomac.
Zis si facut. Ne-am facut fiecare cate-un dus, am stat vreo juma' de ora dupa Reyla, care nu stia cu ce sa se mai imbrace, dupa care ne-am dus la cel mai apropiat restaurant. Am comandat de toate si ne-am pus pe mancat. Dupa ce ne-am saturat - mai putin Andy, caruia imi era si frica sa-i zic despre noua lui dieta - ne-am intors acasa la Reyla.
Toti ceilalti imi aruncau fel si fel de priviri, asa ca pana la urma am hotarat ca trebuie sa-i zic adevarul. C-a murit si noi l-am inviat.
Probabil c-o sa ma urasca dupa asta, dar nu conteaza. La urma urmei tot va afla candva.
-Trebuie sa-ti zic ceva...am inceput, de indata ce-am ramas singuri in camera de oaspeti - de fapt, intr-una din ele.
Se urca in pat, facandu-mi semn sa vin langa el.
-Sunt bine aici. Stateam rezemata de usa, muscandu-mi buza intr-una.
-Esti okey? Pari c-am agitata.
-Sunt bine, sunt bine!Doar ca...vezi tu...chestia asta...s-a intamplat...si eu...adica...
-Nu inteleg nimic din ce zici.
-Esti Zombie! m-am trezit strigand, intorcandu-ma cu fata spre usa si dand un cap destul de dureros de lemnul acesteia. Au!
-Sunt ce?
-Un Zombie, am mormait, frecandu-mi locul lovit. Laur te-a omorat, iar noi te-am readus inapoi.
Pret de cateva clipe camera fu cufundata in tacere, apoi Andy pufni in ras.
-Buna gluma!
-Nu e o gluma! am zbierat,intorcandu-ma din nou cu fata spre el.
Privirea i-a devenit serioasa, si ca si cum n-ar fi fost destul de rau, am inceput sa plang.
-N-am putut sa accept c-ai murit, asa c-am facut o vraja. Ceilalti n-au vrut, da' eram isterica, asa ca n-au avut incotro. Imi pare rau, okey! N-ar fi trebut, dar...eu...Eu te iubesc! Fir-ar sa fie, Andy, m-am indragostit de tine!
M-am prabusit in genunchi, sughitand si cu mucii curgandu-mi - dezgustator! In sfarsit recunoscusem. Ma indragostisem de el. De vocea lui, de buzele lui, de atingerile lui, de felul cum imi pronunta numele, de ochii lui, de zambetul lui, de saruturile lui. De tot ce reprezenta el.
La inceput am fost decat o fana care-l adora enorm, ajungand intr-un fel sa-i devin iubita. Si-acum...Acum imi intrase in suflet.
I-am simtit palmele pe bratele mele, dupa care am fost saltata in picioare. Mi-a dat ochelarii jos, si m-a tras pana jos, la bucatarie, de unde a luat niste servetele, inmanandu-mi-le. Le-am laut, soptindu-i un ''multumesc'', dupa care m-am intors cu spatele ca sa-mi suflu nasul. Le-am aruncat la gunoi, ramanand in picioare si tacuta, in timp ce el se aseza pe-un scaun, muscand dintr-o para.
-Esti bine? l-am auzit pe Jinxx din spatele meu.
M-am intors, zambindu-i usor.
-Da.
-Lasa, ca nu-i sfarsitu' lumii. Mi-a ciufulit parul, ocupand un loc langa Andy. Ai aflat?
Nu zise nimic, continuand sa-si manance fructul. Chipul ii era complet lipsit de orice fel de emotie, si l-a fel si ochii. Doar statea acolo, pur si simplu. Nu vorbea, nu zambea, nu era trist...nimic. Ca si cum ar fi fost mort.
Este mort, mi-am amintit, simtindu-mi iarasi lacrimile pe obraji.
-Inca esti fratele nostru, sa stii. Nu conteaza c-o sa mananci carne umana, sau ca semeni cu rablagitu' ala din Twilight. Edwin, sau dracu' sa-l ia. Oricum, tu arati mult mai bine ca el.
-Il cheama Edward, fatalaule, zise Andy, razand.
-Cui dracu' ii pasa?
-Lu ma-ta!
Jinxx se stramba la el, dandu-i un pumn usor in umar. Dupa care Andy i-a aruncat o privire de genu' Ma provoci?! , ridicandu-se de pe scaun si punandu-i o mare piedica. Acesta ateriza pe burta, injurandu-l pe Andy, dupa care vru sa i-o plateasca cu aceeasi moneda. Numai ca era de neclintit.
-Putere de Zombie, ha? Asta-i trisare! Hizy!
In loc sa ma duc sa-l ajut, am ramas acolo, nedorind sa ma bag. Probabil cel mai bine era sa plec si sa-i las singuri. Si chiar cand voiam sa fac asta, Andy mi-a luat fata in maini, devorandu-mi buzele cum n-o mai facuse pana acum. Ii simteam raceala buzelor, insa sarutul in sine era fierbinte, capabil sa topeasca toata ghiata de la Polul Nord. Picioarele mi se inmuiasera si-mi simteam inima batand cu atata putere, incat nici nu m-ar mira sa faca BOM.
O mie de intrebari au inceput sa-mi alerge prin minte, nefiind in stare sa constiientizez ce se intampla cu adevarat. De ce facuse asta? Ma iertase? Imi raspundea la marturisirea de mai devreme? Nu puteam sa gandesc deloc logic, si cu sigurant fierbinteala ce-o simteam in tot corpul nu ma ajuta cu nimic. Doar imi facea gandurea si mai grea. Pana intr-un moment, cand n-o mai puteam face deloc. Tot ce stiam era ca-l iubeam. Il iubeam cum nu mai iubisem niciodata pe nimeni.
* * *
-Nu pot face asta!
-Ba da, poti!
-Ba nu!
-Ba da!
Reyla ma impinse in bucatarie, unde Julieta gatea niste calatite.Trebuia sa-i zic ca m-am desparit de Laur si ca acum eram cu-n cantaret faimos, da' sa mor eu de-aveam tupeul. Julieta tinea la Laur. Il credea perfect pentru mine. Nu puteam pur si simplu sa-i zic ca i-am dat papucii. Imi va cere explicatii. Si nici sa-i spun adevarul, nu voiam.
-Hizy trebuie sa-ti zica ceva important, o anunta prietena mea, luandu-si apoi talpasita.
-Si eu trebuie sa-ti dau o veste importanta, spuse, evitandu-mi privirea. Scoase o lingurinta din dulap, incepand sa intinda gemul de prune. De fapt, continua, afisand un zambet fals, nu conteaza. Spune-mi tu.
-Mai bine tu. Eu mai pot astepta.
-Nimic, scumpo. Nu e chiar asa important.
-Cred ca clatita din tigaie s-a cam ars.
-Fir-ar! Lasa lingurinta sa-i scape din mana, aterizand pe gresia alba, si-a fugit sa ia clatita.Era deja neagra, asa c-o arunca la gunoi, punand aluatul pentru urmatoarea.
-Esti bine? m-am interesat, ridicand lingurita.
-Totul e bine. Du-te sus, la fete.
-Ce se intampla?
Simteam ca ceva nu e in regula.O vedeam pe fata ei.
S-a lasat sa alunece pe scaun, zambetul disparandu-i. M-a privit cu tristete, oftund.
-Am primit un telefon de la un avocat.
-In legatura cu ce?
-Cu tine.
-Cu mine?
-Avand in vedere ca tatal tau a murit...eu n-am niciun drept asupra ta.
Un sentiment de frica m-a cuprins, stiind deja ce voia sa-mi zica. Era ceva ce ma asteptasem sa se intample. Ceva inevitabil. Numai ca sperasem sa n-o faca. Sperasem ca v-a lasa lucrurile asa cum sunt.
-Cand? a fost tot ce-am intrebat.
Ochii Julietei a inceput sa lacrimeze. Nu voia s-o faca. Nu voia sa ma lase sa plec. Ma iubea atat de mult, incat ar fi fost in stare de orice numai ca sa ma tina langa ea.
M-am dus si-am imbratisat-o, incepand si eu sa plang. Nu voiam sa plec. O iubeam. Imi iubeam prietenii. Il iubeam pe Andy. Iubeam viata asta. De ce s-o schimb? De ce sa plec? De ce acum? Daca ar fi venit dupa inmormantarea tatalui meu, poate lucrurile ar fi fost diferite. Poate c-as fi vrut sa plec. Dar nu acum.
-N-o s-o las sa te ea! imi promise Julieta, sarutandu-mi fruntea. Esti copilul meu si te iubesc!
Am incuviintat printre lacrimi, strangandu-o din nou in brate.
-Du-te sus. Voi rezolva eu.
M-am desprins din imbratisare, stergandu-mi darele de lacrimi, dupa care am urcat sus, straduindu-ma sa par fericita.
-Gata? vru sa stie Reyla.
-Nu. N-am putut s-o fac.
-Hizy...!
-Las-o balta! ii replica Lina. Daca nu poate,nu poate.
I-am zambit in semn de multumire.
* * *
Eram inapoi acasa la Reyla, impreuna cu Andy. Ne uitam la desene. Sau mai bine zis, el se uita. Eu eram pierduta in propile ganduri. De ce abia acum? De ce nu atunci? Ce voia de la mine? Fiindca avea un motiv. Ea intotdeauna avea un motiv. Pana si cand a ramas insarcinata cu mine a avut un motiv. Sa-l tina pe tata legat de ea. Dar cu mine ce voia? Ce motiv intunecat se ascundea in spatele mastii de mama perfecta, care-si voia fiica ''iubita'' inapoi.
-Hizy!
Am tresarit, realizand ca Andy ma strigase.
-Da?
-Ce-i cu tine? Esti aeriana.
-Nimic. Am vrut sa ma dau jos din pat, da' m-a prins de brat, tragandu-ma la pieptul lui.
-Poate nu citesc ganduri, da-mi dau seama cand minti. Ochii te tradeaza.
-Puteri de Zombie, ha? am chicotit.
-Nu, doar ca tu esti foarte usor de citit. Ti-am mai zis asta, iti amintesti?
Am soptit un ''Da'', lasandu-i un sarut pe piept, prin tricou.
-Atunci cand doua persoane se iubesc, nu trebuie sa existe secrete intre ei.
M-am ridicat in sezut, facandu-mi de lucru cu inelul de pe deget, astfel incat sa-i pot evita privirea.
-Parintii mei au divortat cand aveam sapte ani, iar eu am ramas cu tata. Mama...nu m-a vrut. Mi-a zis ca sunt o povara pentru ea. Ca din prima zi in care m-am nascut, n-am facut decat sa-i complic viata. Pe-atunci tata conducea o firma importanta, s-avea bani, d-aia a si vrut sa se casatoreasca. Insa cand a dat faliment... Oricum, dupa cateva luni a aparut Julieta. Se mutase chiar langa noi, iar eu ma intorceam de la scoala, cand era sa dea o masina peste mine. Ea m-a salvat. Tata a invitat-o la masa, in semn de recunostiinta si s-au imprietenit. Cu timpul s-au apropiat, si s-au casatorit. Eram o familie fericita. Aveam tot ce-mi dorea. Apoi tata a murit. A pierdut controlul masinii, in timp ce incerca sa evite un motociclist. A trebuit sa-i platim inmormantarea, asa c-am vandut tot. Ne-am mutat aici...le-am intalnit pe fete...am plecat la Londra...De-aici stii si tu. Doar ca...De dimieata, cand m-am dus acasa, am aflat ca mama vrea sa ma ia inapoi. Iar eu nu vreau sa plec!
Mi-am ridicat privirea, intalnindu-i diamantele albastre. Erau pline de intelegere. Si iubire.
M-a tras in bratele lui, sarutandu-mi parul. Soptindu-mi ca totul va fi bine atat timp cat vom fi impreuna. Dar oare...chiar va fi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu