prada&#

Hai sa mai spun o intamplare ( nu poveste ) adevarata.

Cand eram in clasa a VII-a , cam de 14 adica , am fost intr-o Dumineca dimineatza, cam pe la ora 11 la o nunta. Lautarii cantau, nuntasii trageau din plosti, mirele si mireasa se pregatea sa mearga la biserica pentru cununia religioasa care avea loc dupa liturghia de Dumineca. Noi, eu si inca doi din sat , nefiind supravegheatzi ne-am apucat sa umblam prin casa socrului mic (tatal miresei ) fara nici un rost. Treaba era ca mireasa era urata in comparatie cu mirele dar oricine a incercat sa-i deschida ochii mirelui pana la nunta nu a avut nici o sansa; el o vedea frumoasa.
Deci am inceput noi trei sa colindam prin sopru,prin magazii si prin podul casei. Aici , in podul casei , am dat peste o lada de zestre si am deschis-o. Am ramas torzi trei blocati : in lada era un ceaun de mamaliga mare , plin 3 sferturi cu apa si in el erau doua broaste mari amandoua avand gurile cusute cu ata. Seful echipei , unu mai mare si mai puternic decat noi doi, a scos broasca si a taiat ata care tinea gurile broastelor cusute (inschise ). Nu am zis nimic, am inchis lada , am coborat din pod si ne-am tras linga lautari. Dupa circa 20 minute a izbucnit din nimic o cearta intre soacra mica si ginere , ginerele isi dadea cu pumnii in cap ca nu a vazut pe cine ia iar nunta s-a stricat. Dupa o zi a venit vecina soacrei mici la mama si a zis ca soacra mica o sa ne faca la toti trei ( eu si cei doi pretenari ) farmece ca sa nu se mai uite nimeni la noi. De atunci nu am mai amncat un fruct din gradina ei , nu am mai baut o inghititura de apa din fantana ce o avea la poarta si cand o vedeam o ocoleam ca pe un caine in putrefactie. Imaginea celor doua broaste cu gurile cusute mi-a ramas in memorie pana azi.
Ce este curios. Fata nu s-a mai maritat , la 8 (opt) luni a nascut un copil care nu se stia al cui este ( ea zicea ca e al mirelui ce a stricat nunta ) dar dupa 6 ani , cand copilul a crescut s-a vazut cine era tatal , in nici un caz mirele. De atunci cred in farmece !
 Sursa: http://www.roportal.ro/discutii/topic/72402-povesti-de-groaza/page__st__500

Intalnirea cu Damon Salvatore

     Mi-am inchis fermoarul la geaca,si-am cautat prin buzunarele blugilor trei-sferturi,un elastic de par,sa-mi prind buclele satene,intr-o coada.
     De-as da de Damon Salvatore...Dar sa nu fie Damon din sezonul 3,c-a devenit prea papa-lapte.Doamne!Oare el nu vede ca se transforma in Sfantul Stefan?!Desi el ar fi un Sfant Damon foarte sexy...Dar nu conteaza!Mie mi-e dor de acel Damon Salvatore!Sexy - nu ca acum n-ar mai fi - ,sarcastic,pus pe soti...Un adevarat bad boy!
     Pierduta in ganduri,cum eram,nici n-am observat ca picioarele m-au purtat in cimitir.
     Trebuie sa recunosc ca intotdeauna mi-a placut sa-l cutreier in lung si-n lat.Fie noapte sau ziua.
     Am inchis ochii,si-am inspirat aerul racoros al noptii.
     Damon,asta ar fi un moment bun sa-ti faci aparitia.Daca esti pe-aici...
     I-am redeschis,si m-am intins pe-un cavou,privind cerul plin de stele.
    Absolut suberb...
    Am cascat.
    Cred ca trebuie sa pornesc spre casa,sau ma prinde somnul aici.Nu ca m-ar deranja prea mult sa dorm in aer liber,dar in ultimul timp prin cimitire se ascund tot felul de vagabonti,si nu vreau sa ma trezesc ca dau de vreunul.
    M-am ridicat,si-am luat-o spre iesire,dar fiind neatenta,m-am impiedicat de ceva,si-am cazut in genunchi,julindu-ma.
    Eczact ce-mi trebuia!Off!
    M-am repus pe picioare,si mi-am analizat genunchi.
    Cand voi ajunge acasa va trebui sa-i curat de tot sangele asta.La naiba!Urasc cand patesc d-astea.
    Am dat sa ies din cimitir,dar o silueta imi bloca calea.
    -Nene,miscati curu',ca eu vreau sa trec,m-am rastit la individul care-mi bloca calea,arucandu-i o privire...
    La dracu'!La dracu'!La dracu'!
    Stateam si ma uitam ca o proasta la el,nestiind ce sa fac.
    Fir-aaaaaaaar!Ce mama naibii ar trebui sa fac?!Sa fug?Poate c-as fi facut-o daca mi-as mai aminti cum sa merg.O sa ma prabusesc.Picioarele-mi cedeaza.Respira fato!
    M-am lasat sa cad pe pamantul rece,reusind sa-mi smulg privirea de la el.
    Buuuun...Acum ce fac?Tip?Nici gand.Doar n-oi fi idioata,ce naiba!Ii vorbesc?Si ce ma rog,sa-i spun?
    I-am simtit degetele atingandu-mi obrazul,si-am tresarit.
    Mooooooor!
    L-am simtit aplecandu-se,iar degetele lui au coborat spre gat,apucandu-mi apoi barbia,si obligandu-ma sa-l privesc.
    Nu-mi vine sa cred ca ma atinge!Deci ma atinge!Deci moooor!
    Buzele ii erau intinse intr-un zambet strengar,iar acei ochi albastri,pur si simplu ma topeau.
    Am suspinat.
    Ce-mi vine sa sar pe el chiar acum!Da' s-ar putea sa zica ca-s nebuna,asa ca mai bine stau locului.Chiar daca mor sa-l ating...sa-l sarut...sa ma pierd in bratele lui...Doamne,da' bun mai e!Bun,bun.bun!Bun de bun!
    -Ce cauti pe-aici,singurica?
    Ahhh...ce voce!Ma topesc!
    -Mmm...pai...
    Da...Chiar nu stiu ce sa zic.
    -Ma plimbam.
    E adevarat,nu?
    -Intr-un cimitir?La o ora asa tarzie?
    Da' ce are,draga?Tu nu te plimbi printr-un cimitir,la ora asta?Oare cat e?
    -Da' tu nu faci acelasi lucru?
    Vai!Ce-am putut sa scot pe gura!Omorati-ma!
    -Intr-adevar,fac acelasi lucru,spuse,arucandu-mi unul din zambetele lui mortale.
    Lesin!Aduce-ti salvarea,ca lesin!Lumeeeee!
    S-a ridicat,si mi-a intins mana sa ma ajute sa ma ridic.
    Ce pot sa spun...Un adevarat gentalmen.
    -Te-ai julit,spuse imediat ce m-am pus pe picioarele mele,observandu-mi sangele de pe genunchi.
    Oare asta e momentul cand isi arata coltii,si ma seaca de sange?
    -Da...M-am impiedicat de ceva,si-am cazut.Voiam sa merg acasa cand am dat de tine.
    -Atunci permite-mi sa te conduc.Mi-a mai aruncat un zambet absolut mortal,dupa care mi-a facut cu ochiul.Asa vom fi siguri ca vei ajunge in siguranta.
    Unde naiba e salvarea aia?!Si cu el sa ajung in siguranta?Cred ca glumeste...!
    -OK.
    Am inceput sa merg,cu el langa mine,spre casa.
    La la la...la la la...Vreau sa sar pe el...La la...Uite-asa....chiar acum...Vreau sa sar pe el...La la...Innebunesc!
    Ajunsa in fata porti,m-am oprit,iar el a facut la fel.
    Fato,asta-i ultima seanta sa-l saruti.Fie te omoara,fie pleaca,si nici ca-l mai vezi.
    Am inspirat adanc,apoi m-am repezit asupra buzelor lui,arucandu-mi bratele dupa gatul lui.La inceput a fost uimit,dar n-a ezitat,ci mi-a raspuns de-ndata la sarut,lipndu-ma cu spatele de gard.
    Era un sarut plin de dorinta,pasiune si salbaticie.Toate la un loc.
    Ne-am oprit,lasandu-ma sa-mi trag rasuflarea,apoi a inceput sa-mi devoreze din nou buzele.
    Mainile lui au coborat spre coapse,facndu-ma sa-mi incolocesc picioarele in jurul taliei lui,dupa care a deschis poarta,si a inceput sa inainteze prin cuerte,nedezlipindu-si gura de-a mea - decat pentru a-mi reumple plamanii cu aer - ,ajunga intr-un final in fata usii,si deschizand-o.M-a dus intr-o camera,si m-a aruncat in pat,incepand apoi sa-si scoata jacheta neagra,si tricoul.Mi-am scos si eu geaca,dar tricoul n-am mai apucat,c-a venit peste mine,scotandu-mi-l el.Mi-am dus degetele in parul lui,si i-am regustat din nou delicioasele buze,in  timp ce el ma scapa de sutien.Am coborat cu mainile pe spatele lui,iar el a inceput sa-mi maseze sanii,coborand cu saruturile pe gat.
    M-am trezit cu bratele incatusate de-o mana de-a lui,in timp ce cu cealalta imi scoase rapid pantalonii si chilotii,lasandu-ma complet goala.Apoi mi le elibera,si-si scoase si el blugii si boxerii,lasandu-se in toata splendoarea lui.
    -Te iubesc!m-am trezit spunandu-i,si mi-am dat seama cat era de adevarat.Chiar il iubeam!
    -Normal ca ma iubesti,mi-a spus,zambindu-mi smecher,si trecandu-si degetele peste obrajii mei,si sarutandu-ma scurt.Toata lumea ma iubeste.
    -Eeee,acu'....Ce mare te dai...!
    -Normal ca ma dau,doar sunt Damon Salvatore!
    -Asta asa-i!
    -Si acu' gata cu vorbaraia,c-avem treburi mai importante.
    -Cum ar fi?
    Mi-a aruncat o privire de genu' ''Vorbesti serios?'',iar eu am inceput sa rad.
    -Nu,nu vorbesc serios.Da' voim sa vad ce-o sa zici.
    -Si cum aflasi ce-am zis,sa cotinuam ce-am inceput.
    A inceput sa ma sarute pe gat,in timp ce degetele lui imi mangaiau abdomenul.
    -Damon,stai!am spus cand se pregatea sa faca ultimul pas.
    N-o pot face.Nu atat timp cat stiu ca el va disparea si ma va lasa singura.Nu!
    -Ce-i?
    -Eu chiar te iubesc!Iar daca dupa...asta...tu o sa pleci...eu...Eu nu stiu dac-o sa pot rezista.
    -N-am degand sa plec.
    -Serios?!
    -Da.
    -Sigur nu ma minti?
    -Fato,daca voiam doar sa ma culc cu tine si sa dispar,crede-ma ca acum n-am mai fi stat la taclale.
    Ramane!Damon ramane cu mine!
    -Ma bucur!
    -Bun!
    M-am pierdut din nou in saruturile si mangaierile lui,lasandu-l sa patrunda in mine,si sa-mi scoata gemete si suspine de placere,pe buze.
    Totul disparea.Eram numai noi.Noi si dragostea noastra.               

TVD~Clipuri#

   Hello lume!Am mai venit cu niste clipuri:)

            Caroline and Klaus

http://www.youtube.com/watch?v=X2S3xuPihLM&feature=BFa&list=PL90FACE4B8B967DCF

http://www.youtube.com/watch?v=5v8yIadP6cc&feature=BFa&list=PL90FACE4B8B967DCF

           Damon,asa cum era odata.Bad boy!

http://www.youtube.com/watch?v=nB8MTZ6WPZY

http://www.youtube.com/watch?v=JOOnPWNOgVs&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=x2FNbt8BKko&feature=related

Dorinta~Capitolul 15:Planul

   -Rin Grand Hotel,spuse Lumy,intorcandu-se spre mine.L-am gasit.
   -Grozav!Sa mergem!Am sarit din pat,indreptandu-ma spre usa,dar Luminita m-a oprit.
   -Imbracata asa?
   -Da' ce are?
   Purtam o pereche de pantaloni de trening beji,si-un tricou alb.
   -Iarata-ma ca-ti spun asta Ramoniko,dar arati oribil.
   -Nu merg la intalnire.
   -Nu,nu mergi.Dar daca te prezinti asa in fata lui Joseph,cu siguranta s-ar speria de tine.Uite-te-n oglinda.
   -Eu cred ca delirezi.Mi-am dat ochii peste cap,si m-am dus in fata oglinzi.
   Avea dreptate.
   Aveam fata aproape palida,cearcane la ochii,dare de lacrimi pe fata...Iar parul il aveam prin intr-o coada neglijenta,si deveni cam cleios,pierzandu-si din stralucire.
   -Ai dreptate,chiar arat oribil.
   -Stiu,si de aceea trebuie sa ne punem pe treaba.
   -Dar daca nu plecam acum,nu vom mai avea timp.E 21:30!
   -Stai linistita,am deja un plan.
   -Care?
   -Te facem sa arati mai frumos,apoi ne prefam ca ne bagam la culcare.Iar cand maica-ta adoarme,ne strecuram afara.Desigur ca va trebui sa ne intoarcem pana se trezeste ea.
   -Esti cea mai tare!M-am dus spre ea si-am imbratisat-o.
   -Stiu,stiu.Acum tu treci la dus.
   -Da,capitane!
   Am intrat in baie,mi-am dat tot jos,si-am lasat apa calda sa-mi relaxeze muschii.Dupa care mi-am spalat si parul bine.

   M-am infasurat intr-un prosop,si-am iesit din baie.

   -Imbraca-te cu astea,imi ceru Lumy,aratandu-mi spre niste haine asezate pe pat,si ducandu-se si ea la un dus rapid.

   Am inceput sa-mi usuc parul cu feonul,apoi mi-am luat lenjeria intima de culoare mov.Imbracand apoi salopeta neagra de blug,si punandu-mi pantofii negri cu platforma si toc inalt,asezati langa pat.
   -Pe bune?Zici ca merg la discoteca.
   -I-a loc pe scaun,si nu mai comenta,spuse iesind infasurata intr-un prosop,si incepand sa scotoceasca prin sifonier.Nu te superi daca imprumut ceva de la tine,nu?
   -Normal ca nu.
   -Bun.Isi scoase niste colanti negri,o bluza tot neagra,cu manecile lungi si pe gat,apoi incepu sa-si usuce parul.Imbracandu-se apoi,si luandu-si si-o pereche de pantofi negri cu botul taiat.
   -Ce-i cu tot negrul asta?
   -Mi-amintisi de Damon.
   -Cred ca de transformi,i-am spus razand.

   -Cine stie.Lua o perie si incepu s-o treaca prin parul meu.Ce sa-i facem?

   -Nimic.

   -Poate sa-l ondulam...,continua,nebagandu-ma in seama.Da,il ondulam.
   Dupa ce cuafura mea era gata,a inceput sa ma dea cu putina pudra,creion negru,fard negru,rimel,si-un luciu de buze - care avea gust de ciocolata.
   -O sa-ti cada la picioare!exclama,privindu-si ''capodopera''.
   -Sa speram ca-i Klaus...
   Ofta,apoi se ocupa si de ea.
   Parul si l-a lasat liber,dandu-i un aer mai rebel,iar machiajul si la facut cam la fel.
   -Sunt gata.Imi zambi complice.
   Mi-am dat ochii peste cap,si am inchis luminile.Dupa care ne-am bagat amandoua in pat,si tragand plapama pana la gat,asteptand-o pe mama sa ne verifice.
   Cum a iesit,am aruncat plapama de pe noi,si ne-am rearanjat tinuta.
   -Sa merge,am soptit,deschizand usa usor,si strecurandu-ne pana afara.
   -Am reusit!Rasulfa usurata,apoi imi zambi.Hai sa-ti intalnesti iubirea.
   -Daca o fii el...
   -Parca eu eram aia negativista?
   -Stiu si eu...Poate n-ar trebui sa mergem.N-are cum sa fie el.
   -Doar mergand,vom afla,asa ca sa ne punem pe miscare.

                                                 ***

   -Salut frumosule,vorbi Lumy pe un ton senzual.Ne-ai putea spune si noua in ce camera este cazat Joseph Morgan?Ii zambi seducator,jucandu-se c-o suvita de par.
   Fata asta e nebuna!Dar trebuie sa recunos ca se pricepe.
    -S...sig-ur...,se balbai saracul baiat,sorbind-o din priviri.
    -Deci...
    -225.Etajul 4,camera 225.
    -Multumesc frumosule.Se intinse spre el,si-i lasa un sarut pe obraz,la care baiatul mai avea putin si lesina.Bietul baiat.
    -Sa mergem,imi ceru luand-o spre lift.
    M-am dus dupa ea,si-am asteptat sa se deschida liftul,apoi am intrat.
    -Si al treilea pas al planului e gata.Imi zambi complice.
    -Da' care a fost primul?
    -Infumusetarea,Ramoniko,infumusetarea.
    -Aha.Iar al doilea iesitul din casa,nu?
    -Da.Si-al treilea,filtrarea cu receptionerul pentru obtinerea camerei scumpului de JosephicaKlausika.
    -Nebuno!
    -Mersi de compliment!
    -Chiar te transformi in Damon!
    -Eeee...nu mai spune...?
    -Asta-i adevarul.Si acu' ce facem?
    -Cum ce facem?Treci la partea a patra a planului.
    -Care-i...?
    Isi lovi fruntea cu podul palmei,apoi spuse:
    -Afli daca e Klausika sau doar Josephica.
    -Usor de zis,greu de facut,am mormait in timp ce usile liftului se deschideau,anuntandu-ne c-am ajuns la etajul 4.
    Am iesit amandoua,si-am inceput sa ne uitam dupa camera 225.

prada#&

  Sa va zic si io o experienta personala. Tot la tara, ca acolo se intampla o gramada din chestiile alea. Acum vreo 15 ani.
Eram rocker. Imi placeau melodii cu versurile alea cu dracu', lacu', cruci, toate porcariile astea de adolescenta. Eram iesit seara in centrul satului, la o discoteca. Pe la 11 si ceva PM zic catre varul meu: Hai frate sa mergem si noi acasa. Adica la bunici. Pana la casa bunicilor erau vreo 4 km. Varu' avea o casa la 1 km, dar nelocuita, deoarece parintii lui se mutasera din sat undeva departe si el venea ca si mine, in vizita, la bunici, iar casa unde statuse el inainte era parasita. Asa ca ne hotaram sa nu mai mergem pana la bunici si sa innoptam la casa aia parasita. Mobila ramasese, da' in rest era gol. In drum spre casa de nani, trecem pe langa biserica din sat. Preotul din sat nu avea o imagine prea buna printre locuitori, deoarece facuse niste boacane, asa ca ce ne-am zis noi. Cand am trecut prin dreptul bisericii, am strigat catre biserica si eu si varu': Iesi diavole din biserica! Ce grozavi eram noi... Si ne-am continuat apoi drumul. Am ajuns la casa asta nelocuita, am deschis usa si ne-am pregatit de somn in prima camera din casa, care dadea direct afara in curte. Bun, si acuma descriere: patul era in fundul incaperii, pe peretele din dreapta, pe peretele din stanga tot in fund era un dulap gol cu cateva umerase goale in el, iar intrer pat si dulap, pe mijloc, era o masa. Direct in fata, la vreo 3 m, era usa catre curte, cu geam mare din sticla. Buun! Ne-am hotarat cu varu' sa dormim in acelasi pat, ca era singuru' pat din casa (Acuma nu va ganditi la Brokeback Mountain, ca suntem normali si pe deasupra si neamuri ).
Ok! Eu aveam la gat o cruce mare, pe care o purtam de chestie. Mi-am luat crucea de la gat si am pus-o pe masa. Am stins lumina si nani. Varu' se intoarce pe o parte si da-i la somn. Eu nu puteam sa adorm si, cu o mana sub cap si stand pe spate, ma uitam spre usa (era luna afara, da nu zic ca plina, ca nu stiu de care era si apoi pare prea sablon). Si stau asa vreo 5 min si ma gandesc la intamplarile de peste zi. Si deodata, vad prin geamul usii o umbra mare, neagra. Zic, mi se pare. Apoi vad cum pe sub usa, care nu avea prag, se prelinge o ceata alba, cu irizatii. Ceata aia se lasa jos, inauntru, in fata usii si din ea iese o silueta mare, neagra, cam de vreo 2 m si ceva, cu parul lung pana pe la brau, dar nu i se vedea fata, era asa cum ti-ar bate un reflector din fata si nu distingi trasaturile (de la lumina lunii). Chestia asta pluteste catre pat, pe ceata aia. Direct catre mine. Usor. Am fost varza. Si acuma, la atatia ani, simt cum mi se ridica parul pe cap. Scutur de varu' meu, fara sa scot un cuvant, ca eram amutit. Nu se trezeste. Insist si acelasi rezultat. Parca nici nu respira. Ingrozit la maxim, fara sa ma gandesc mult, arunc mana inpre masa si iau crucea aia mare si o tin in mana, la piept. Atunci chestia aia se opreste de inaintat spre mine, si ocoleste patul si se prelinge parca in dulap, cu tot cu ceata aia (usa la dulap era putin deschisa, nu se inchidea ca lumea, cred ca era defecta). Nu mai astept nici o clipa, sar din pat, fug la usa, unde era intrerupatorul si aprind lumina. In camera nimeni. Fug la pat, pun mana pe varu' si el sare din pat. Ii spun ce s-a intamplat. Zice ca poate mi s-a parut, rade, dar e de acord sa mergem amandoi sa deschidem dulapul. Inconstient, ca in filmele de groaza (cand X merge direct spre monstru si tu strigi din fata TV-lui sa nu mearga acolo), iau crucea in mana si o tin in fata si varu deschide usor usa. Nu era nimic, numai umerasele se clatinau bezmetice, de parca ceva trecuse pe acolo. Am fost inca o data varza. Varu' imi spune ca, cum a pus capul pe perna, parca a adormit ca anesteziat si nu simtit nimic pana l-am trezit eu. Ma uit la ceas si ora era 12,10 PM (acuma stiu ca o sa-mi ziceti ca huuuuuoooo, e cliseu clar, da' asa a fost, cine nu vrea sa creada, sa nu creada, ca nu inventez pentru nimeni ca sa para mai credibil). Eu i-am zis lu' varu ' sa mergem naibii la bunici sa dormim, nu conteaza cat e de departe, ca eu nu mai stau in casa aia, dar n-am avut cu cine discuta, ca era prea lenes si somnoros baiatu'. Asa ca am luat crucea in mana si asa am dormit toata noaptea apoi, cu greu. Si dupa aia, chiar si la bunici acasa, 2 saptamani, in fiecare noapte, am dormit cu crucea la gat.
Nu stiu ce a fost atunci, poate ca a venit pentru ca l-am chemat. Am tot incercat sa-mi explic. Cui i-am povestit pana acum, s-a inspaimantat si a fost de aceeasi parere. Dar de atunci, din noaptea aceea, din ateu am devenit credincios. Si sunt si acum.

  Sursa: http://www.roportal.ro/discutii/topic/72402-povesti-de-groaza/page__st__320

Zoey Redbrid~Lumina sau Intunericul? [partea intai]

   Acest one-shoot l-am facut bazandu-ma pe personajele din seria Casa Noptii.
                  Sper sa va placa:)Lectura placuta!

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

    Lacrimile sangeri ii cadeau pe obrajii palizi,iara mainile ei ii mangaiau parul si fata neincetat,in timp ce capul lui se odihnea in poala ei.
    -Nu ma parasi...intoarce-te...am nevoie de tine...te rog...
    Ochii lui negri precum noaptea erau tot inchisi.Trupul tot lipsit de viata.
    -Zoey...El nu mai e.Vocea calda si plina de compasiune a prietenului ei Damian ajunse pana la ea,dar n-o alina cu nimic.Cuvintele lui n-aveau sens.
    -Nu!Nu poate fi mort!Tipatul ei uplu noaptea,dandu-i un aspect mai infricosator.
    Furia ei o schimba.O modela in asa fel incat sa devina malefica.Noaptea se schimba.In rau.
    -Zoey,trebuie sa-ti revi,incerca Stevie Rae s-o faca sa inteleaga,atingandu-i umarul.E mort.Nu mai poti face nimic.
    -Am spus NU!
    Furia ei hranea Intunericul.Il facea sa se inalte la suprafata.S-o ia de partea lui,si sa distruga lumea.Pentru totdeauna.
    Intunericul fremata,iar taurul alb isi facu aparitia.
    -Marita Zeita!icni Stevie Rae,uimita.
   Damian,Erin si Shaunee ramasera impietriti la vedea lui,dar Zoey nici macar nu-l baga in seama.Tot ce conta pentru ea,era el.Iar el nu mai era.
   Totul era asa de aiurea.Lipsit de sens.
   Cum putea sa moara o fiinta nemuritoare?Cineva asa de puternic precum era el?Cum?
   -Am o propunere pentru tine,Zoey Redbrid.
   Cand taurul ii pronunta numele,Zoey isi ridica fata plina de cristale rosiatice,spre el.
   -Daca te alaturi Intunericului,ti-l voi aduce inapoi.
   In ochii ei se ivira un licar de speranta,iar prieteni ei intervenira imediat.
   -Sa nu-l asculti!ii ceru Stevie Rae.E periculos!
   -Zoey,te rog,nu fa ceva ce vei regreta mai tarziu,spuse si Damien.
   -Da,Zoey,n-o face,interveni si Shaunee.
   -Tu nu esti asa,incheie Erin.
   Zoey se ridica de jos - lasand un sarut pe buzele nemuritorului ei - si se duse in fata taurului,spunandu-i:
   -Daca mi-l aduci inapoi,fac tot ce vrei tu.
   -Vino de partea mea.Imbratiseaza Intunericul.Si-l voi readuce.
   -De acord.
   Prieteni ei o rugau si-o implorau sa nu faca asta,dar ea nici nu-i mai baga in seama.Tot ce era important pentru ea,era sa-l vada pe el in viata.Sa-i simta bratele in jurul ei.Sa-i simta saruturile pasionale si pline de dorinta.Sa-i auda glasul dulce.Sa-i admire frumuseata...
   Zoey,n-o face!
   Cand ii auzi glasul puternic,se intoarse imediat cu fata spre locul unde era,dar isi dadu seama dezamagita ca fusese doar in mintea iei.Trupul lui inca zacea nemiscat pe pamantul rece.
   Zoey!N-o face!Nu-l asculta!Vrea sa se foloseasca de tine!
   Cum...?se intreba uimita,dar glasul lui o intrerupse.
   Dragostea mea,ascultati prietenii.N-o face.Nu merita.
   Dar eu te vreau inapoi!
   Stiu...
   Am nevoie de tine!
  Si ne vom revedea.Intr-o zi.Nyx mi-a promis.
  Nyx? 
  Da,dragostea mea.Ti-a vorbit,dar furia nu te-a lasat s-o auzi.Ii era atat de frica c-o sa te pierda,incat m-a adus pe taramul ei,ca sa-ti pot vorbi.
  Marita Zeita!Nu-mi vine sa cred ca n-am auzit-o pe Nyx!Cum am putut sa ma las controlata in felul asta de furia mea?!
 Nu te mai intrista acum,dragostea mea.Important e c-am putut sa te impiedic la timp.Intunericul va trebui sa-si ia adio de la tine.
   Multumesc!Daca nu erai tu,as fi facut cea mai mare prostie din lume.
   De asta sunt eu aici.Sa am grija sa nu faci niciodata alegerea gresita.
   Te iubesc,Kalona!
  Si eu te iubesc,Zoey!Faptul ca te-am intalnit,m-a schimbat.Tu m-ai schimbat.Tu m-ai scos din Intuneric,si mi-ai aratat Lumina,iar pentru asta iti voi multumi pe veci!Ne vom revedea,dar acum mi-e teama ca trebuie sa plec.
  Deja?!Nu mai poti vorbi cu mine?
  Din pacate,nu.Dar nu te intrista,dragostea mea.Nyx a promis ca vom fi din nou impreuna,si asa va fii.Ai incredere in Zeita ta.
   Am incredere.Kalona? 
   Glasu lui disparu,lasand-o singura din nou.
   -Urmeaza-ma,si-am sa ti-l aduc,ii ceru tarul alb,pregatindu-se sa plece.
   -Nu!spuse Zoey hotarata.N-am s-o fac!N-am sa ma alatur Intunericului niciodata!Dispari de-aici!
   -Esti sigura ca vrei asta?Fara mine nu-l vei mai avea inapoi.
   -Da,sunt!O aleg pe Nyx!Imi aleg prietenii!Aleg Lumina,nu Intunericul!Si asa voi face intotdeauna!
   -Cum doresti.Eu ti-am oferit o seanta,dar ai refuzat-o.Ne vom reintalni,Zoey Redbrid,si atuncia va fii sfarsitul tau si-al tuturor ce-i iubesti.Si disparu.
   -Abia astept!striga ea in noapte,apoi le zambi prietenilor ei.
   Toti o imbratisa,si-i spuse cat mult se bucura ca si-a revenit,si cat de curajoasa a fost,iar inima lui Zoey se umplu de fericire.Prieteni ei ii erau alaturi,iar Kalona se va intoarce.Nu stia cum sau cand,dar stia ca-l va revedea.Nyx va avea grija de asta.
    Multumesc,Nyx! 
    Mereu voi avea grija de tine,u-we-tsi-a-ge-ya.Familarul cuvant  cherokee pentru ''fiica'' o facu sa zambeasca,aducandu-i aminte de bunica ei.
   Atentia ii fu din nou atrasa de prietenii ei,si le zambi cu iubire.

                                                      Va urma...

O mica rugaminte:)

                   Salut dragilor,ce mai face-ti?

    Eu as vrea sa va rog ceva.
    E o fata a carui blog e exceptional!E foarte talentata si cele doua ficuri ale ei sunt pur si simplu bestiale!Dar abia de-i lasa cineva vreun comm...:(Defapt cam eu sunt singura care-i inca lasa comentari,si chiar din acest motiv n-a renuntat inca la blog.Asa ca va rog,din tota inima,da-ti si pe la ea,si aratati ca munca ei nu-i in zadar:)
   Si trebuie sa mai stiti ceva:Are numai bunaciuni in ficuri:X:)) Bunaciuni d-alea care te fac sa salivezi:))
  
   Blogul ei il gasiti aici: http://moniiblog15.blogspot.com/ Vi-l recomand din toata inima!

      Asta-i tot ce-am avut de spus.Va pup dragilor:*:*:*

Prada~Mai mult trista,decat de groaza

    Nu-i prea de groaza - cum spune si fata care a scris-o - dar sincer,pe mine m-a impresionat.Chiar are talent.
    Si cu siguranta nu va fi ultima de acest gen,fiindca imi amintesc ca mai sunt.

@@@@@@@@@@@
  
    Ok, iata incercarea mea... dar va anunt din start ca povestea e mai degraba trista (foarte pierduta in departari) si mai putin de groaza deci, cam off topic... (poate e cam naiva deci comentariile stupide, back off)

Kaleith'skylro

Daca nu cea mai ciudata fiinta pe care cineva ar fi putut-o gandi sau vedea, atunci merita din plin calificativul straniu.

Nimeni nu ti-ar fi putut spune precis ce era el: ca unii l-ar fi asemanat cu un cal, este poate ca nu stiau ce denumire cat mai infricosatoare sa-i scorneasca. Adancul mintii lor inguste nu ar fi fost niciodata de ajuns. Eu i-as spune insa... fiara. Numele de bestie il uraste cu siguranta, din tot sufletul.

Totodata, inclin sa cred insa ca asemanarea cu un cal - pocit, desigur - e doar o coincidenta. Ce fusese odata, mai ca nici el nu-si aduce aminte. Acum e doar o umbra, asa... o flacara umblatoare ce aminteste de vremurile vechi. Da, acelea chiar vechi, moarte si ingropate.

Nu are prieteni si nici rude sau apropiati. Toti fug din calea lui; insa aceasta e doar un moft - prejudiciile celorlalti. In realitate, el nu facuse nici un rau nimanui. Poate singura vina a sa era ca ii placea sa bata lumea in lung si-n lat... umbla toata ziulica si lumina intreaga noapte. Nu prea ciudat pentru un foc, nu?

Cat despre infatisare, nu prea avea un trup al lui: scheletul golas si subtire, negru ca ebonita, parea a sustine doar flacarile rosii si vioaie ce-l inconjurau permanent... nu numai cu o aura infricosatoare, insa si cu... singuratate. Daca ma gandesc mai bine, cred totusi ca focul era cel mai bun prieten al lui - insa si cel mai grozav dusman... dupa cum putuse el sa descopere in lunga sa... existenta, dar... acum era prea tarziu. Cu mult prea... tarziu...

E adevarat, ii castigase respectul nemarginit al intregii lumi, si frica si admirarea, si mirarea si nelamurirea, toate in aceeasi masura. Tot din cauza focului isi primise si celelalte nume sau porecle - iar intr-un mod sumbru, cel mai mult il amuza tocmai ultima denumire pe care o auzise: ,,mancatorul de oameni".

De fiecare data cand era strigata aceasta insulta rautacioasa... el se oprea... si scotea cateva sunete... stranii. Era un ras... nechezat si chinuit... chinuit si framantat, mestecat de colti, macinat si ars de flacarile ce-i invaluiau vertebrele golase ale gatului. De ce il amuza atat de mult acest nume atat de odios? Pentru ca el il considera pur si simplu... batjocoritor... absurd! Unde se mai pomenise vreodata schelet care sa aiba nevoie de mancare si apa... sau foc ce sa nu se poata considera implinit cu nenumaratele vreascuri numai bune de inghitit?

Cert e ca nu-si irosise niciodata timpul - si nu-si batea nicicand capul - cu asa lucruri marunte... si nesemnificative pentru dansul - el, pe care nu-l mai atingeau defel nici ploaia, nici vantul, nici soarele, nici intunericul, nici frigul... nici durerea... sau regretul... Caci dintre toate acuzarile - majoritatea, desigur, deloc adevarate - nu-si amintea sa i se fi reprosat vreodata ca... gandeste prea mult.

Poate ca aceasta o fi fost arma ruinarii lui... si singurul subiect pe care il evita in mintea lui zapacita. Prefera sa-si ingroape trecutul... de ce oare l-au uitat toti? Cu ce e vinovat el ca a ramas singur? Si astfel se inchidea din nou in haladuiala lui prin lume. Se resemna focului ce ii mistuise si ultimele vestigii ale sanatatii mintale cu grija pastrate... in inima. In inima focului. Cine stie? Cine poate spune ce se mai afla acolo? Ce amintire fericita pretuieste? Ce chip frumos pastreaza? Ce sentiment nobil apara? Ce dorinta aprinsa il mana? Ce... il arde?

Insa, desi nebun, el nu depasise niciodata pragul tolerantei... sau pe cel al iertarii. Cine l-a iertat pe el vreodata? Nimeni. Dar el totusi iarta... asa o iertare, asa o caldura in ochii lui sclipitori... dar fara pupila...

Singur si lipsit de vreun motiv anume de a trai... a... trai? Nu, el nu traieste... el nu mai traieste. Singur si lipsit de vreun motiv anume de a... exista... este ca o frunza toamna: paraseste... pleaca si el... se duce acolo unde il bate vantul. Se tot duce, se duce, se duce... Dar nu mai vine ... de ce... sa mai vina? Cine il asteapta? Il asteapta oare cineva? Nu... nu-l asteapta nimeni. Deci... de ce sa vina? El numai se duce. El e cel ce vesnic se duce... Degeaba astepti - nu vine...

Nu mai revine in acel loc... acel loc pe care toti il avem inauntru nostru si pe care numai noi il stim... acel locsor unde ne regasim, unde noi suntem stapanii - acel loc unde nimeni nu poate pune mana, decat noi. El nu are asa ceva. El nu... el... e un mare nu. O negatie prin sine, natura sa. Toti l-au negat, toti l-au refuzat, toti l-au uitat... si nimeni nici macar nu s-a uitat. El nu prea e...
Banuiesc, acum, ca ceilalti si-or fi dat poate seama... poate nu-l mai ocarasc, nu-l mai ocolesc... e doar un foc mergator: fiinta, lucru, om, sentiment, animal, fiara, dorinta, cal sau orice altceva! Tsaeti era... e misterul insusi.

Tsaeti... da, asta era numele lui - inima focului - pe care il rostea de fiecare data cand isi amintea de trecut, cand ii batea vantul prin pletele-i de foc... sau cand vreun calator mai breaz avea neinchipuitul curaj de a se lua dupa dansul! Ei, de asta nu-i placea lui sa fie numit bestie: el nu prigonise si nu urase niciodata pe nimeni. Insa flacarile lui... da.

De aceea era totdeauna singur. Nimeni nu avusese inca... rabdarea sa-l vindece... sa-l linisteasca, sa-l tamaduiasca, sa-l compatimeasca... sa-l ierte! Sau macar... macar sa-i incheie suferinta. Nu, nu era si nu fusese nimeni. Nu e nimeni... nu e nimeni pentru el in pe acest pamant. Nu e...

Tsaeti... e insa pentru toti. Alaturi de fiecare in cele mai grele momente. El e reazemul, el e ajutorul, dorinta, speranta, iesirea, izbanda... Nimeni insa nu-l vede, nimeni nu-l mangaie... Nu i se multumeste niciodata. Inima focului... Tsaeti... are o inima de foc!

Cine stie? El poate ca mai umbla si acum, azi, in cautarea lui fara rost, nestiutor - saracul - ca lumea s-a schimbat. Ca nu mai e loc... ca nu mai e timp... pentru el. Numai e nimic... si pentru el - pentru o inima de foc.

Ah, Tsaeti... kaleith'skylro.

  Sursa: http://www.roportal.ro/discutii/topic/72402-povesti-de-groaza/page__st__280

Deep down it's just a boy who needs love-Capitolul 5

     Durere.Asta este singurul lucru pe care-l simt.Durere.
     Miroase a mucegai.
     Unde sunt?Ce mi s-a intamplat?
     Incheieturile ma ard.De ce?
     Incerc sa caut un raspuns,dar ma simt obosit.Ametit.
     Deschid ochii.
     Razele soarelui patrund printr-o fereastra mica,pozitionata pe peretele din fata mea,luminand putin incaperea.Probabil ma aflam mai mult sub pamant,decat afara.
     Mi-am mutat privirea spre incheieturile mele,si-am observat lanturile - imbibate in verbina - din jurul lor,ce coborau din tavan.Am incercat sa trag de ele,dar tot ce-am reusit a fost sa-mi produc mai multa durere,asa c-am renuntat,concentrandu-ma pe cele mai apropiate sunete.
      Liniste.Nici o masina.Nici o voce.Nici o miscare.Nimic.

      Caroline opri masina in fata casei Michaelson,si se duse rapid la usa,ciocanind disperata.
      Senzatia de neliniste era coplesitoare.Trebuia sa-l vada.
      -Klaus,sunt eu,Caroline!Te rog,deschise-mi!
      Usa se deschise,si pe ia isi facu aparitia Rebekah,cu niste ochi plini de tristete.
      -Trebuie sa-l vad pe Klaus!spuse Caroline imediat ce-o vazu.Unde e?
      -Nik...Incerca sa-si opreasca lacrimile,ce amenintau sa-i cada din nou,pe obrajii palizi.Nu este aici.
      -Cum adica nu-i aici?Atunci unde?Am nevoie sa-l vad!
      -Ce treaba ai tu cu el?o intreba Rebekah,brusc suparata pe blonda.Du-te la iubitul tau!Si-i inchise usa in nas.
      -Rebekah,n-am chef de cearta!Trebuie sa-l vad!Asa ca deschide-mi usa,si spune-mi unde este!
      -Pleaca!
      -Deschide!
      -Am spus sa pleci!
      -Zi-mi unde-i Klaus,originala ipocrita,ca-ti sparg idioata asta de usa!
      -Cum mi-ai zis?!Rebekah trase usa,si-o lua pe Caroline de gat,lipind-o de peretele casei.
      -Cum ai auzit!Si-a eliberat gatul din stransoarea ei,si i-a tras un genunchi in stomac.Acum spune-mi unde e!
      -Curva ieftina ce esti!O apuca de par,si o arunca intr-un copac.Nik nici n-ar fi trebuit sa te salveze!Trebuia sa te lase sa mori!
      Caroline lua o craca cazuta,si i-o infipse Rebekahi in abdomen,apoi o izbi de usa - care se sparse - dupa care ii mai trase un picior in stomac.
      -Unde e Klaus!?
      -Nu e treaba ta!ii striga Rebekah ridicandu-se,si rupand piciorul unui scaun,cu care vru s-o omoare pe Caroline,dar o mana puternica o opri.
      -Ce se intampla aici?intreba Elijah,luandu-i asa-zisa tepusa din mana,si arucand-o josCe v-a apucat?
      -Ipocrita de sorta nu vrea sa-mi spuna unde-i Klaus!ii spuse Caroline,tintuind-o c-o privire plina de ura,apoi continua pe un ton rugator,adresandu-i-se lui Elijah.Te rog,trebuie sa-l vad!Unde e?
      -Dispari d-aici,curva ieftina!zbiera Rebekah.N-ai ce cauta aici!Uita de Nik!El nu s-ar uita niciodata la o stricata ca tine!
      -Rebekah,de ajuns!interveni Elijah,pe un ton autoritar.
      -Dar...
      -Nici un dar!Suna-l pe Kol si afla pe unde este.Acum!
      Rebekah urca la etaj,injurand.
      -Din pacate nimeni nu stie unde e fratele meu.
      -Cum adica?
      -A fost rapit.
      -Rapit?!Dumnezeule!
      -Da.De mama!
      -A dracu' vrajitoare nesuferita!exploda Caroline.Fara suparare,Elijah.
      -Nu-i nici o suparare.Se aseza pe canapea,si-i facu si lu' Caroline semn sa se aseze.Acum spune-mi:De ce vrei sa atat de mult sa-l vezi?
      -Eu...Nu prea stiu...Isi trecu degetele prin par,apoi continua.Chestia e ca aseara am avut un vis groaznic cu Klaus,si m-am trezit tipand.Plus ca de atunci simt o durere in piep.Un fel de presentiment...Iar de dimineata - ca de cand am avut cosmarul n-am mai put sa dorm calumea - am stiu ca numai venind sa-l vad,imi va trece starea asta de neliniste.
       Elijah medita pret de cateva secunde,apoi o intreba:
       -Caroline,tu simti ceva pentru el?Raspunde-mi sincer.
       -Nu...defapt...cred ca da...De ce?
       -Fiindca din ce mi-ai povestit tu,s-ar parea ca tu si Niklaus sa fi sarvasit Legatura Sacra.
       -Legatura cum?
       -Legatura Sacra.Se intampla atunci cand un vamipr obsnuit - ca tine - bea sangele unui vampir original - ca el - ,plus c-ar trebui sa aveti sentimente intense unul pentru celalalt.Asa ca te mai intreb o data:Simti ceva pentru el?
       Caroline nu stia ce sa raspunda.Era confuza.
       Il iubea pe Tyler.Stia asta.Sau nu mai era ca inainte?Era posibil ca dragostea ce-o simtise pentru el,sa fi murit?
       Cumva ajunse sa simta ceva si pentru Klaus.Nu mai putea nega asta.Era evident ca se indragostise de varco-vampir.
       -Da,ii raspunse fiind mai sigura ca niciodata.M-am indragostit de el.
       -Atunci e posibil sa avem o seanta de-al salva cat mai repede din mainile nebunei de maica-mi.
       -Si cum naiba ne poate ajuta ea?se interesa Rebekah,refacandu-si aparita,avand grija sa-i arunce lui Caroline o privire plina de dispret.
       -Poate lua legatura cu el prin vis.Pe unde e Kol?
       -Chiar aici,striga Kol,intrand in sufragerie.Ce s-a intamplat cu usa de la intrare?
       -Am spart-o cu sorta.Ii zambi Caroline.
       Kol incepu sa rada.
       -As fi vrut s-o vad p-asta!
       -Puteam sa ne concentram pe ceea ce-i cu adevarat important?interveni Elijah,facandu-l pe Kol sa se opreasca din ras,pe Caroline sa zambeasca triumfator spre Rebekah,iar ea sa-i arunce priviri veninoase.
       Cu totii devenira seriosi. 

Din Iubire in Iubire

                          Soapte de iubire,
                            Cantec de despartire.
                              Inima-mi suspina,
                                Vocea ta mi-o alina.
         
                              Sufletul indurerat,
                      Lacrimile mi-au secat.
                        Sangele-mi rubiniu,
                     Iara Semnul safiriu.
            
                                                 Albastri-mi-s ochii,
                                                  Acoperindu-mi-i mantia iubirii.
                                                              Iara buzele rosiatice,
                                                                Doua petale mistice.

                            Zambetul mi-e strengaresc,
                              Iara aspectul femeiesc.
                                Precum o Zeita a marii,
                                  De-ndata ma las prada Iubirii.
            

@Prada@

   Mi-am adus aminte (de fapt, mama mi-a reamintit) o întâmplare petrecută pe vremea lui Ceauşescu şi care, la vremea respectivă (începutul anilor '80) a făcut mare vâlvă în Bucureşti.
Un taximetrist primeşte o comandă prin staţie. Se duce la clientă (era o doamnă) undeva într-un loc public (Piaţa Romană, să zicem - nu mai ştiu). O ia pe doamnă, o duce până acasă (într-un cartier cu case la curte - iar nu mai ştiu, da' nu contează)... Ajung la adresă. Doamna coboară şi îi spune taximetristului să aştepte puţin, că se duce până în casă şi vine cu banii. Omul se pune pe aşteptat. Şi aşteaptă, şi aşteaptă... Doamna nu mai avea de gând să vină cu banii. Opreşte omul motorul maşinii, coboară şi intră pur şi simplu în curtea unde intrase doamna. Un domn îl întâmpină. (Dialogurile care urmează sunt în genul celor originale.)
  - Ce doriţi dv.?
  - Sunt taximetristul care a adus-o pe doamna aici, iar dânsa mi-a spus să aştept până vine cu banii, numai că stau de vreun sfert de oră...
  - Care doamnă?
  - Doamna pe care am adus-o aici cu taxiul, care a intrat aici...
  - Care doamnă?
Taximetristul începe să o descrie pe respectiva. Locatarul se uită la el cruciş:
  - Dumneata eşti nebun, domnule! De unde o cunoşti dumneata pe soţia mea? Soţia mea a decedat cu un an în urmă!
Taximetristul face şi el ochii mari, însă mai are puteri să-şi susţină ideea:
  - Nu se poate! Am luat-o de la Romană şi am adus-o acasă, a făcut comandă la taxi, s-a urcat la mine în maşină, am discutat una-alta, iar când am ajuns mi-a spus să aştept până vine cu banii...
  - Dumneata nu eşti sănătos la cap, domnule! Soţia mea e decedată de un an de zile!
Dialogul a continuat pe tema asta preţ de câteva minute, după care taximetristul a plecat în trombă de la adresă, s-a dus la garaj, a predat cheile şi staţia şi s-a lăsat de taximetrie.

  Sursa: http://www.roportal.ro/discutii/topic/72402-povesti-de-groaza/page__st__270

Marturisire

     Ii intalni ochii verzi,si-si feri privirea rusinata.
     Nu putea sa-l priveasca in ochi.Nu acum,cand descoperise ce simte cu adevarat pentru el.
     -Ai iesit la plimbare?o intreba,zambindu-i.Acel zambet cald.Sincer.
     -Da.Isi dadu parul dupa ureche,si inerca sa se gandeasca la un subiect de discutie,ceva.
     Voia sa petreaca cat mai mult timp cu el.Compania lui o bucura.
     -Am auzit ca te-ai certat cu iubitul tau.
     -Da...asa e.
     Fostul ei iubit.Cel pe care crezuse ca-l iubeste cu adevarat.Cel cu care a trecut prin multe incercari,dar cu care n-a fost sa fie.
     -Imi pare rau.
     I pare rau?gandi ea.Daca ar stii adevaratul motiv din cauza caruia ne-am certat...Din cauza ta.Ca te iubesc.Iar lui nu i-a convenit deloc cand a aflat.Te-ar fi omorat de-ar fi putut.
     -N-ai de ce.
     -Stiu ca va iubiti mult,si meritati sa fiti impreuna.Mai ales dupa tot ce-ati indurat pana acum.
     -Nu...Isi trecu mana prin par,nervoasa.
     Voia sa-i spuna ca-l iubeste.Ca acum nu se putea gandi doar la el.Dar cum?
     -Am spus ceva gresit?
     -Nu...doar ca eu...Il privi in ochi.Elijah,eu te...Se opri in mijlocul propozitiei.
     Ii era frica s-o spuna.
     -Elena,ce este?
     Elena inchise ochii,inspira adanc,apoi ii redeschise,si-si zdrobi buzele de-ale lui.
     Elijah era uimit de ceea ce facu Elena,dar asta nu-l impiedica sa-i raspunda la sarut.O dorea.O dorea cum numai dorise pe nimeni.
     -Te iubesc!ii spuse ea,oprindu-se sa ia o gura de aer,si privindu-l oarecum jenata.
     -Si eu!Ii lua mainile intr-ale lui,si-o privi in ochi.M-am indragostit de tine fara sa-mi dau seama,dar n-am indraznit sa-ti spun.
     Elena ii zambi fericita,apoi il saruta din nou.Punand in sarut toata pasiunea ce-o simtea.
     Isi marturisira dragostea ce-o simteau unul pentru celalalt.Acum puteau fi impreuna.Doua suflete,legate pentru eternitate.
     Iubirea isi gasise drumul.

Intoarcerea lui Damon Salvatore [partea a treia]

   Oh,Elena mea!Printesa mea!Ingerul meu!Esti chiar tu!Cat de dor mi-a fost de sunetul vocii tale.Cat de dor mi-a fost de tine,ingeras.
    ''Respira,Damon.''
    Ahhhh...Sunt atat de bucuros!
    ''Si eu sunt bucuroasa sa-ti aud vocea.''
    Chiar?Nu ma minti?
    ''Nu te mint.''
    Sunt cel mai fericit!Oh,da!Damon Salvatore Motanul e innebunit de fericire!Si te iubesteeeee!
    ''Damon,te rog,revinoti in fire.''
    Da!Stai asa!Imediat!Oh,Doamne!
    ''Respira,dragul meu.''
    Cum mi-ai spus?Dragul tau?Elena mea!
    ''Daca mai continui asa,o sa-ti ud blanita ta frumoasa c-o rafala de ploaie.''
    Nu-mi pasa!Fa ce vrei!Doar nu-mi strica bucuria!Stai putin...Cum adica sa ma uzi c-o rafala de ploaie?Controlezi cumva vremea?
    ''Da,o pot controla.Sunt un inger,Damon.''
    Uau!Un inger...Presupun ca nicodata nu ne vom mai intalni,nu...?
    ''Te inseli.Locul meu e langa tine,iar al tau langa mine.Asa a fost intotdeauna,doar ca eu nu mi-am dat seama.''
    Dar,printesa,tu esti in Rai,intr-un loc unde eu nu voi ajunge niciodata.Plus ca acum sunt din nou pe Pamant,si nici macar nu stiu de ce.
    ''Vei ajunge aici,nu-ti fa probleme.Iar in ceea ce priveste intoarcerea ta pe Pamant,e vina mea.''
    Cum asa printesa?
    ''Fiica mea are nevoie de ajutor.Klaus are nevoie de ajutor.Iubirea lor are nevoie de ajutor.''
    Dar Klaus e un mincinos!Nu-ti dai seama?O pacaleste!
    ''Ba nu,Damon.Chiar o iubeste.Iar eu vreau sa-i vad impreuna,de aceea te-am trimis pe tine.''
    Dupa tot ce-a facut?!Cum poti crede asta?
    ''Fiindca vad.Acuma vad cum n-am vazut nicioada.Stiu sa deosebesc adevarul de minciuni,si crede-ma,el chiar simte dragoste adevarata pentru ea.''
    Dac-o spui tu,te cred ingerasule.Asa ca spune-mi ce trebuie sa fac.Sunt la dispozitia ta.
    ''Trebuie sa le protejezi iubirea.Nu-i lasa pe ceilalti sa-i desparta.Am incredere in tine,Damon.Protejeaza-i,si vino la mine.Te voi astepta.''
    ''Asa voi face.Iti promit!
    ''Te iubesc!Ai grija de tine...''
    ''Si eu pe tine,printesa!Elena?
    ''Trebuie...sa...plec...Numai...pot...vorbi cu...tine...Te astept...
    Elena?Ma auzi?Elena?
    Presupun ca nu putea sa stea prea mult la discuti cu mine.
    Mi-am concentrat atentia asupra porumbeilor - de care si uitasem ca sunt acolo - si-am inceput sa ma gandesc la o modalitate de-a comunica cu ei.
    -Cred c-ar trebui sa plec,spuse Selena.
    -Mai ramai,te rog,ii ceru Klaus refuzand sa-i dea drumul.
    -Trebuie.Ceilalti probabil se intreaba unde sunt.
    -Lasa-i sa se intrebe.
    Rase.
    -Daca ar fi dupa mine,as fugi cu tine chiar acum.
    -Ce te opreste?
    Isi ridica capul de la pieptul lui,si-l privi in ochi.
    -Dac-o fac,eu nu se vor opri pana ma vor gasi,iar atunci...Isi lasa privirea in jos.
    -Ti-e frica ca ma vor omori.
    -Da,si n-as putea trai fara tine.Isi ridica privirea,si-i mangaie obrazul.Insemni totul pentru mine.
    Klaus ii zambi cu dragoste,apoi o saruta scurt.
    -Atunci du-te.
    Pe toti vampirii,stiu ce sa fac!
    Am scris repede cu gherutele ''Sunt Damon Salvatore'',si-am miorlait ca sa-i atrag atentia.
    -Of,era sa uit de tine.Veni langa mine,iar privirea ii cazu asupra cuvintelor scrise pe pamant.
    -Unchiule?intreba uimita,privindu-ma.
    Am dat o data din cap.
    Un zambet isi facu aparitia pe chipul ei,apoi m-am trezit luat in brate,si invartit.
    -Unchiule Damon,unchiule Damon,canta ea vesela.
    Am sarit jos din bratele ei,si mi-am scuturat capul.
    Am rau de invarteala.
    -Scuze unchiule,se scuza asezandu-se langa mine.Klaus,vino.
    -Ce este?o intreba asezandu-se langa ea,si aruncandu-mi o privire confuza.
    -Il stii pe Damon Salvatore,nu?
    -Normal,cine nu-l cunoaste.
    Sunt flatat,originalule!
    -Se pare ca unchiu' Damon este in acest motan.
    -Poftim?
    -Uite-te acolo,ii ceru aratandu-i locul unde scrisesem cu gherutele mele.
    -E imposibil!exclama, arucandu-mi o privire de genul ''Asa ceva nu se poate''.
    L-am tintuit cu ochisorii mei de motanel,si-am scos limba la el.
    Acum ma crezi?Ia zi,domnule original.
    Selena incepu sa rada,iar Klaus inca se uita uimit la mine.
    -Damon?
    Evrica,varco-vamirule!
    I-am confirmat dand din cap.

                                        Va urma...

Intoarcerea lui Damon Salvatore [partea a doua]

     In sfarsit am reusit sa scriu si partea a doua din one-shoot-ul Intoarcerea lui Damon Salvatore!
     Dupa o mie de ani,puteti in sfarsit sa stiti ce mai face scumpul nostru Motan Damon.
                Lecrura placuta,dragilor! 


@@@@@@@@@@@@@@@@

    Stefan opri in fata bisericii,apoi ii deschise portiera Selenei - care ma avea pe mine in brate - ,si pornira spre intrarea in biserica.
    -Stefan,Selena!ii saluta Bonnie,strecurandu-se printre multime.
    -Buna Bonnie,o saluta frate-meu.
    -Hei matusa,o saluta si Selena.Iti place noul meu motan?
    -Sel,e superb!Imi zambi,si incepu sa ma mangaie.
    Mersi de complimente,vrajitoareo.Dar tot n-o vad pe printesa mea?Si...Stai putin!I-a zis matusa?Asta inseamna cumva ca...
    -Unchiu' Jer unde e?o intreba Selena,confirmamdu-mi banuiala.
    -Pe-aici pe undeva.
    -Aha.Vreau sa il arat si lui.
    -Incepe nunta,hai la locurile noastre.Bonnie o apuca de-un brat,si-o trase dupa ea.
    -Eu trebuie sa...,incepu Sel.Trebuie sa merg la baie.
    -Acum?Nu poate astepta?
    -E urgent.Zi lu' tata ca ma intorc imediat.
    -Bine,dar sa te grabesti.Bonnie se duse spre locul ei.
    Selena fugii spre iesire,incercand sa fie neobservabila,apoi incepu sa mearga catre cimitir.
    Parca voia la baie?Ce cauta aici?
    Intra in el,si se duse catre o piatra de mormant,asezandu-se jos chiar langa ea.
    -Buna mamico!
    Am coborat din bratele ei,si-am privit catre piatra de mormant.Am amutit.
    Nu Elena mea!Ea nu poate fii moarta!Nuuu!
    -Stiu ca n-ar trebui sa fiu aici,dar simteam nevoia sa vorbesc cu tine.Plus ca trebuie sa ma intalnesc cu cineva.O lacrima cristalina ii cazu pe obraz.Tata n-o sa fie niciodata de acord cu relatia noasta,nu-i asa?Chiar daca ne iubim enorm!Alte lacrimi incepura sa-i cada.Dar nu-i corect!A gresit,stiu,dar ii pare rau pentru tot.Si ma iubeste!Stiu asta!Si-o stii si tu!Te rog...daca...Daca-ai putea sa faci intr-un fel...sa ne ajuti sa fim impreuna...Te rog,mama,am nevoie de tine!
    Sarmana pustoaica...Nu-mi vine sa cred!Printesa mea e moarta!
    De ce m-am intors?De ce a trebuit sa revin,daca ea nu mai e.De ce?Viata mea numai are rost fara ea!
    -Sely,nu plange,dragostea mea!spuse o voce masculina,si mi-am dus privirea spre strain.
    Klaus!?
    -Ai venit!spuse Sel incantata,ridicandu-se de jos,si lasandu-l s-o strang la pieptul lui.Mi-a fost atat de dor de tine!
    Ce dracu' se intampla aici?!
    -Si mie de tine.O saruta pe frunte,apoi ii lua fata ii maini,lipindu-si buzele de ale iei.
    Ce nenorocit!Ce jigodie!Sa se foloseasca in felul asta de-o biata fata naiva!Ce ma-sa mai vrea?N-a cauzat destule necazuri?!
    Selena se opri sa ia o gura de aer,apoi se cuibari din nou la pieptul lui.
    Nu pot sta si privi cum asta obtine ce naiba o mai vrea si de data asta - ca sigur vrea ceva.Trebuie sa-l anut pe frate-meu.Sa-i spun ce se petrece.Sa incercam s-o impiedicam pe Selena sa aiba incredere in minciunile lui.
    Chiar cand voiam sa plec,o voce m-a oprit.
    ''Nu Damon.Opreste-te.''
    Delirez cumva?Am auzenii?
    ''N-ai nimic,Damon.Auzul si mintea ta functioneaza perfect.''
     Ai la naiba!Nu-mi vine sa cred!
     ''Crede.''
     Elena?Printesa mea?Ingerul meu?Chiar tu esti?
     ''Da.''

                                                  Va urma...   

*Prada*

    Şi totuşi, forumul se numeşte "Poveşti de groază". Păi atunci, să mai spun câteva:
1. Cu câteva luni în urmă, mai precis prin primăvară, mă îndreptam spre casă ca de obicei. Am coborât din tramvai şi am păşit pe refugiu. În staţia tramvaiului este un semafor, pentru maşini şi pietoni (nu este intersecţie). Am vrut să profit că maşinile aveau roşu, iar pietonii verde şi m-am angajat în traversare. Însă imediat ce am pus piciorul pe "zebră", am ezitat. În acel moment, am auzit o voce în gând care mi-a spus: "Nu traversa acum. Mai stai puţin." Simultan cu vocea, am avut o senzaţie ciudată, de parcă cineva mă trăgea de umeri înapoi, ca şi când n-ar fi vrut să mai înaintez. Am dat ascultare acestei "chemări" şi am renunţat la traversare. La semafor erau staţionate multe maşini, în coloană. Mă aflam pe linia de tramvai care mergea în sens contrar celei pe care venisem (tramvaiul nu plecase nici el din staţie; m-am "refugiat" în faţa lui). Deodată, fără să-mi dau seama de unde a apărut, trece la 1 metru de mine, în mare viteză, pe cealaltă linie de tramvai, deci exact pe locul în care mă aflasem cu 2 secunde în urmă, o maşină care nu a respectat nici o lege rutieră: nici culoarea roşie a semaforului, nici trecerea pentru pietoni, nimic! Mă uitam îngrozit după maşina care a depăşit şi al doilea semafor, aflat la câteva zeci de metri mai departe, care şi ăla era tot pe roşu; a făcut slalom printre maşinile aflate în trafic şi a dispărut. Atât de îngrozit am fost, că n-am reţinut nici marca, nici culoarea, nici numărul maşinii. Mi s-a părut foarte ciudată treaba asta, mai ales că maşina nu plecase din coloană, parcă se ivise din senin! Ajuns pe trotuar, am început să mă întreb: de unde apăruse maşina? De ce n-o văzusem şi n-o auzisem venind, mai ales la viteza cu care mergea şi la cât praf ridicase în aer de pe linia de tramvai? (Precizez: maşina a mers tot timpul pe linia tramvaiului, pe unde nu prea e voie să circuli.)
Dacă aş fi continuat traversarea regulamentară şi nu m-aş fi retras în momentul când "mi s-a spus", la ora asta aş fi fost un... spirit liber!
2. O întâmplare foarte veche, pe care am trăit-o la vârsta de 5 sau 6 ani, imediat ce ne-am mutat în actualul apartament. Copil fiind, mă jucam cu nişte maşinuţe din plastic, colorate, care se găseau în Bucur Obor la preţul de 3,50 lei. Deşi maşinuţele nu aveau nimic spectaculos în construcţia lor (nici măcar geamurile nu erau decupate), mie îmi plăceau şi mă jucam mereu cu ele. Când mi-era lumea mai dragă (şi maşinuţele), am văzut ceva uluitor: lângă mine a aterizat o maşinuţă din aia, parcă aruncată de cineva şi... am auzit un râs de copil! De atunci, acea maşinuţă a devenit preferata mea!
Maşinuţa nu făcea parte din colecţia mea. N-o avusesem până atunci, iar modelul respectiv nu se găsea în comerţ (era vorba de Dacia 1300 break - se găseau Dacii, însă berline - în fine). Eram singur în cameră, doar bunica mea era acasă, însă era în baie. Am întrebat-o dacă ea a dat cu maşinuţa în mine şi a început să râdă. Tot de mine.
Camera în care mă jucam în acel moment este actualul meu birou, unde am calculatorul. În spatele meu se află patul pe care dormeam atunci. Există momente (zile) în care patul trozneşte fără să se aşeze cineva pe el (aparent), iar eu am în acele clipe senzaţia că mă priveşte cineva peste umăr, ca să vadă ce fac la calculator. Mă întorc, dar nu este nimeni pe care să-l pot vedea şi totuşi senzaţia persistă... până când dispare. Ca să apară din nou.
Parcă ar fi un... copil care e curios să vadă ce fac, iar când mă întorc spre el, se ascunde, nu mai simt pe nimeni lângă mine.

  Sursa: http://www.roportal.ro/discutii/topic/72402-povesti-de-groaza/page__st__220

Capitolul 14:O mica speranta?

           Mai dragilor,i-a priviti ce-am pentru voi!Ta-tam!Capitolul 14 din Dorinta,in sfarsit.In incepusem acum mult timp,dar imi cam pierdusem inspiratia,care se pare ca-mi veni in noaptea asta.Sau mai degraba spre dimineata,ca-i 3:04.:)) Hai ca va las. Lectura placuta!

 
    Am auzit strigatele disperate ale Ramonei,si intr-o secunda am fost in baie.Dar ea nu mai era.Si nici Luminita.Doar un plic alb,cazut pe jos,mi-a atras atentia,asa ca l-am luat si l-am deschis.

    ''Draga Klaus,nu-i nevoie sa-mi multumesti pentru ca am trimis-o pe iubitica ta si pe prietena ei inapoi in lumea lor,fiindca am facut-o ce cea mai mare placere.Oricum,nici nu apartineau acestui loc.In legatura cu scumpa ta sora...nu mai are mult de trait,daca nu te grabesti sa-ti faci aparitia la apartamentul lui Rick.Iar de Rick nu trebuie sa-ti faci griji.Imi place,deci s-ar putea sa-l pastrez pentru un timp.Pentru cine trebuie sa-ti faci cu adevarat griji,sunt Rebekha,Damon si micutul KJ.Upsss,cred ca am uitat sa-ti spun ca-l am si pe fiul tau...dar acum stii,si mai stii,de asemenea,ca daca nu vii chiar in seara asta la apartamentul lui Rick,incep sa omor,iar fiul tau va fi primul.
                                                                  Cu drag,a ta Amelia''

  Numai sa pun eu mana pe tine,vrajitoare blestemata,ca sa vezi ce-o sa-ti fac!Cum indrazneste ea sa se lege de fiul meu!?Pana aici!
  Am mototolit hartia,si-am iesit rapid din casa,direct spre apartamentul lui Rick,nepasandu-mi ca fratii mei,impreuna cu Tyler si Damon,ma urmareau.Aveam de gand s-o omor p cateaua aia!Nu stiu cum,dar din mainile mele nu mai scapa vie!

  Lacrimile imi cadeau neincetat pe obraji,iar corpul imi tremura.
  -Ramona,scumpo!Ce e cu tine?Esti bine?Mama se agita pe langa mine,dar eu nici nu-i dadeam atentie.
  Eram acasa.Inapoi acasa.Inapoi la viata mea.Fara Klaus.Fara JK.Fara singurele persoane pentru care mi-as da viata.
  -Scumpo,te rog,spune ceva!Ma trase in bratele ei,si incepu sa-mi mangaie parul...sa-mi spuna ca totul e bine...Dar eu stiam ca se inseala.Nimic nu era bine.Nu fara ei.
  Am strans-o in brate,si-am izbucnit si mai tare in plans.

                                                          ***

  -La dracu!tipa Lumy din fata calculatorului.E inutil!Nu gasesc nimic!
  -Mai inearca!
  S-a intors cu fata spre mine,avand o expresie ce spunea clar c-a facut tot ce-a putut.
  -Imi pare rau...,i-am soptit.Doar ca...A trecut o luna!
  Veni imediat langa mine,si ma cuprinse in brate.
   -Te inteleg,draga mea prietena!Si n-ai idee cat de rau ma doare sa te vad asa...De-am putea gasi o solutie...
   -E inutil...Lacrimile incepura sa-mi cada.N-o sa-i mai vad niciodata!
   -Shhh.
   Trecuse o luna de cand ne intorsesem.O luna in care n-am incetat nici o clipa sa gasesc o cale de intoarcere.Dar in zadar.N-aveam nici un rezultat.Nimic.Nada.Zero.
   Fir-ar sa fie,simt ca innebunesc!
    -Fetelor,n-o sa va vina sa crede-ti cine a aterizat azi in Bucuresti,striga mama din sufragerie,apoi am auzit-o alergand spre camera mea.
    M-am desprins rapid din imbratisarea lui Lumy,mi-am sters lacrimile,si mi-am pus pe buze un zambet fals.Mama n-avea de ce sa afle ca eu sufar.
    -Cine?am intrebat-o.
    -Joseph Morgan!
    -Cine?!intreba Lumy uimita.
    -Joseph Morgan,actorul care-l joaca pe Klaus in The Vampire Diaries.
    -La Bucuresti?intreba din nou Lumy.Sunteti sigura?
    -Da.Tocmai l-a aratat la televizor.
    -Ce program?mi-a iesit intrebarea,repezindu-ma spre telecomanda.
    -ProTV.
    L-am deschis imediat,si-am dat pe ProTV.
    - Cat timp ne veti incanta cu prezenta dumneavoasta? il intreba o reporterita.
    - Am de gand sa stau cam o saptamana,apoi trebuie sa ma intorc la filmari.
    - Ce v-ati propus sa vizitati in aceasta saptamana?
    - Totul!Rase.Desi nu stiu daca o sa am timpul necesar.
    - Inainte sa incheiem,ce-ati dori sa le transmiteti fanilor?
    - Ca-i iubesc mult,si ca prietenul meu Ian ii saluta pe toti fanii de-aici.I-ar fi placut si lui sa ma insoteasca,dar e plecat in alta parte,impreuna cu Nina.Si cine stie...Afisa un zambet tipic Klaus.Poate cineva va avea ''ghinionul'' sa dea peste Klaus.
     - Cu siguranta asa va fii,spuse reporterita zambindu-i seducator.Cateaua!Drum bun spre hotel.
     - Multumesc.La revedere!
     - Pa! Ii facu cu mana pana se indeparta destul incat sa n-o mai poata observa,apoi se intoarse cu fata spre camera.Laura Grigorescu,in direct de la aero...Am inchis nervoasa.Cine se credea tipa aia?El e al meu!
     -Daca vreti sa iesiti,sa fiti inapoi acasa pana la 23:00,ca maine aveti scoala.S-a inteles?
      -Da,am spus amandoua de-odata,privind-o pe mama cum iese din dormitor.
      -Asa.Lumy se duse si inchise usa,apoi se reaseza pe pat.Ce facem?
      -Trebuie sa-l vad.
      -Stii cu nu e Klaus,nu?
      -Stiu,dar tot trebuie sa-l vad.
      -L-ai vazut la televizor.
      -Vreau in realitate!Trebuie!Daca isi aminteste de mine?
      -Ramo...nu e acelasi.
      -Trebuie sa ma conving.

      -Bine,bine.Ma privi pret de cateva clipe,si continua:Trebuie sa aflam la ce hotel s-a cazat. 

Destula groaza pentru o noapte

    In momentul cand piciorul meu calca pe podeaua de lemn,aceasta trosni puternic,facandu-ma sa regret c-am decis sa vin singura aici.Noaptea.
    -Doar ignor-o...,mi-am soptit.
    Am luat-o cu pasi mici pe holul lung si inspaimantator,lasand usa larg deschisa.
    Zbang!
    Ce-a fost asta?
    Ma intorc cu fata spre iesire,si observ usa inchisa.
    Dar eu am...
    Brusc,un sunet venit de la etaj m-a facut sa inghet de frica.Se auzea cum cineva sau ceva se taraia pe jos,si in acelasi timp scotea niste sunete ingrozitoare.
    Am fugit spre usa,si-am tras de ea,incercand s-o deschid,dar nereusind.
    Creatura parea ca vine pe scari.
    Inima imi batea cu putere de spaima,lacrimile incepura sa-mi curga siroaie pe obraji,iar corpul mi-l simteam paralizat.Nu ma puteam misca de frica.
    Click.
    Usa era intredeschia.
    Chestia se apropia.
    Am tasnit pe usa,alergand cum n-am mai alergat in viata mea.Intampinand aerul racoros al noptii,si cantatul greierilor cu bucurie.Lasand acea groaza in urma.
    Ajunsa aproape de casa mea,m-am oprit sa-mi trag rasuflarea.
    Auuuuu!Sunetul se auzi din cimitir.
    Ce naiba?!A fost un lup?Dar e imposibil!
    Marrr.De data asta se auzea foarte aproape de mine.Marrr!M-am intors cu fata spre intrarea cimitirului,de unde se auzea maraitul,si-am incremenit.
    S-o iau la goana,sau sa ma prefac moarta?
    Nici una din variante nu era buna.Am inghitit in sec.
    Marrrrr!
    Ma tintuia c-o privire...Inspaimantatoare!
    Am dat de dracu'!
    Am inchis ochii,si-am inceput sa ma rog ca totul sa fie doar un vis urat.Sa fie doar un cosmar din care aveam sa ma trezesc in curand.
    Dupa vreo cinci minte,am deschis ochii,si-am avut supriza sa nu mai vad lupul.
    Unde a disparut?!
    M-am uitat in stanga si-n dreapta,asteptandu-ma sa dau din nou ochii cu el,da nu mai era.Disparuse.
    Ei bine...Asta e de-a dreptul ciudat.Dar macar am scpat de el.
    Am rasuflat usurata,si-am pornit spre casa.
    Anaaaa...
    M-am oprit.
    Ce-a fost asta?
    Anaaaaaaa.
    M-am uitat in jur,sa vad daca ma striga cineva,dar n-am putut vedea decat intuneric.
    -E cineva?am strigat,simtindu-ma din ce in ce mai inspaimantata.Cineva?
    Liniste.
    Am facut trei pasi,ajungand in fata portii,si-am deschis-o.
    Anaaaaa!
    Pur si simplu prefate ca n-o auzi.
    Aaaannnnaaaaa!
    Am luat-o la fuga,nemai inchizand poarta,si m-am oprit chiar in fata usii.
    Era imbracata intr-o camasa de noapte,alba,si lunga pana-n pamant.Picioarele le avea goale,iar pielea ii era alba ca varul.Parul negru ii ajungea pana la talie,si-i acoperea fata.
    Si-a ridicat privirea spre mine,iar eu am scos un tipat de groaza.Mi-a imitat gestul.
    -Te rog...,am inceput,nestiind cu adevarat ce voiam sa-i spun.Te rog...!
    A ridicat o mana spre mine,si-n urmatoare clipa m-am trezit zburand,si aterizand chiar in groapa unde tinea tatal meu vinul,acum fiind descoperita,si fara vreo sticla in ea.Apoi pamantul incepu sa cada peste mine.
    -Nuuuuuu!Lasa-ma in pace!Ajutoooor!
    Corpul para-mi era paralizat.Nu puteam sa misc nici un muchi.
    -Te rog,lasa-ma!
    Am simtit o fierbinteala ciudata prin tot corpul,si m-am trezit afara.Stand pe picioarele mele.
    Pret de cateva secunde am ramas uluita de felul cum ajungesem asa dintr-o data afara,apoi am fugit repede spre usa - multumindu-i  in gand lui Dumnezeu ca chestia aia nu mai era aici - si-am intrat in casa,bagandu-ma direct in plapama.
    Mi-a ajuns destula groaza pentru o noapte!
        

PrAdA mEa

        In urma cu un an, am avut parte de doua saptamani groaznice. Totul a inceput intr-o noapte. Dormeam. M-am trezit, ca la comanda, m-am uitat spre zona unde erau plantele (la geam, pe o masuta) si am vazut cum, parca iesite din frunze, vin spre mine niste...nu stiu cum sa le spun...Imaginati-va ramuri rosii de iedera, fara frunze. Se tarau spre mine-prin aer-si se miscau serpuit. Ma uitam "tamp" la ele cum inaintau. La un moment dat, "incolaceala" lor a luat-o in sens invers, s-au retras disparand, parca, in planta. Mi-am revenit din amorteala, am simtit ca inima o ia la goana si am deschis usa camerei aprinzand, apoi, lumina din hol. Intr-un final, am reusit sa adorm din nou.
In seara urmatoare, am lasat din start usa camerei deschisa. Am adormit. Nu la mult timp dupa asta, am deschis ochii, privirea "ducandu-se" spre hol: din tavan coborau un fel de cabluri (asemanatoare celor de antena de la televizor). Miscarea lor era mult asemanatoare "chestiunilor" vazute in seara precedenta, numai ca pe verticala. Ca si atunci, ciudateniile s-au retras. Au intrat, parca, in tavan. A trecut mult pana sa adorm, de data aceasta si cu televizorul deschis.
Aparitiile au continuat sa ma innebuneasca. Nici nu mai stiu ce D-zeu mi s-a mai aratat. Deja ma temeam sa ma culc. Eram ca si teleghidata, o robotica. Eram bolnava de somn. Fiecare celula a mea tanjea dupa odihna.
Intr-o seara(a doua zi plecam in excursie cu copiii, eu fiind invatatoare), am decis SA MA ODIHNESC. Am adormit. M-am trezit, desigur, si am vazut, pe masuta de televizor...un fel de omuleti. E, deja era prea mult! Mi-am dat seama ca, daca nu fac ceva, voi face o "excursie" prelungita, sub forma de tabara, la un anumit spital. M-am uitat spre omuleti si am zis, cu voce tare:" Nu stiu ce sau cine sunteti! N-aveti decat sa faceti ce doriti! Puteti sa si tropaiti pe mine, eu VREAU SA DORM!". In acel moment, "viziunile" au disparut si disparute au ramas. Eram fericita ca pot sa ma odihnesc.
Mama stia ce mi se intampla. Abia dupa ce aparitiile au devenit "disparitii", mi-a zis ca, in aceeasi perioada, a avut si ea doua experiente similare: a vazut pe tavan ceva asemanator"ramuricilor"mele si ceva asemanator unei panze de paianjen. Nu vrusese sa imi spuna de aceste lucruri in perioada in care ma chinuiam eu, de teama sa nu ma sperie mai rau.
Cand am aflat ca si mama se confruntase cu probleme ca ale mele(din fericire, ale ei fusesera doar doua), mi-am zis ca nu e de bine, mai ales ca ea e profesoara de matematica si este o persoana "plictisitor" de cerebrala. Eu incercasem sa imi bag in cap ca, de fapt, visam ceva si, pt cateva clipe, visul se suprapusese peste realitate. Apoi, dupa primele experiente, ma gandeam ca ii comand chiar eu creierului, prin teama mea, sa creeze imagini. E, dupa ce mi-a zis mama ce mi-a zis, am realizat ca teoriile mele "stiintifice" se cam clatina.
Si acum sunt momente in care ma tem sa n-o iau de la capat cu minunile, dar m-am linistit macar intr-o privinta: daca si mama a trecut prin ce am trecut eu, inseamna ca nu e vorba de niste prime semne de nebunie. Doar daca, nu cumva, impartim amandoua vreo maladie...

  Sursa: http://www.roportal.ro/discutii/topic/72402-povesti-de-groaza/page__st__120

Departe de Lumina,intr-un tinut al Intunericului

    Capul imi bubuia.
    Deschid ochii,si privesc in jur ametita.Unde sunt?
    -Te-ai trezit.Siluetea imbracata in negru din cap pana-n picioare,statea in pragul usii,cu spatele la mine.
    M-am ridicat in sezut,dandu-mi seama ca eram intinsa pe podea,iar in jurul meu era format un cerc de foc.
    -Ce s-a intamplat?Intrebarea imi iesii mai mult ca o soapta,dar el o auzii.
    Corpul lui se intoarse,si inainta doi pasi spre mine.
    -Ai murit.Vocea lui era indiferenta.Nepasatoare.
    -Cum adica?!Brusc eram in picioare,avand palmele stranse in pumni,si privindu-l furioasa.Ce-ai facut?!
    Inainta inca doi pasi spre mine,iar frumusetea lui ma izbi precum o tornada.
    Aproape uitasem cum e sa-l privesti pe El.Ingerul Intunecat.
    Parul negru precum pana corbului ii aluneca pana pe umeri,ochii cenusi ii straluceau mereu la lumina lunii,buzele trandafirii ii erau in majoritatea timpului intinse intr-un zambet rautacios,iar chipul ii era aproape alb ca laptele.Purta un tricou negru,cei cadea perfect pe corp,evidentiandu-i muschii,o pereche de pantaloni negri de piele,iar in picioare pantofi de cea mai buna calitate.
    -Ti-am rupt Aripile.
    A pasit in cerc,neluandu-si privirea din ochii mei,ajungand atat de aproape,incat ii puteam simtii respiratia rece pe fata.
    I-am tras o palma.
    -De ce mi-ai facut asta?!Nu ti-a fost de ajuns ca m-ai obligat sa-mi privesc familia murind?Ucisa de monstri tai!?
    Mi-a prins mana cu care l-am plesnit,si mi-a strans-o atat de tare,incat credeam c-o sa mi-o rupa.
    -Sa fie ultima data cand mai indraznesti sa ridici mana la Stapanul tau!Si mi-a dat drumul.
    Mi-am masat bratul cu cealalta mana,apoi l-am privit cu ura.
    -Tu nu esti Stapanul meu!
    Mana lui s-a ridicat spre mine,iar eu am inchis ochii,crezand ca avea de gand sa ma loveasca.Dar n-a facut-o.In schimb degetele lui au alunecat pe obrazul meu,lasand in urma o dara de foc,pana pe gat,si oprindu-se deasupra decolteului.
    -Ti-am spus ca vei fi a mea,iar acum esti,imi sopti la ureche.
    Am deschis ochii,vrand sa-i mai arunc inca o privire plina de ura si dispret,dar nu mai era.Disparu-se.Lasandu-ma singura in camera intunecata,ce era luminata doar de focul ce ma tinea prizionera in cerc.
    -Blestemat sa fii!am tipat cat de tare am putut,inainte de-a ma prabusii pe podea,lasandu-ma prada lacriminilor.

     @@@@@@@@@@@

        Stiu,stiu,e cam scurt,si nici nu prea are sens...defapt are...In fine.Nu stiu ce-mi veni cand m-am apucat sa scriu asta.Oricum...e interesant,nu?

                   Bye bye,dragilor!:*:*:*:*:*:*