Capitolul 7:Dulcea clipa a revederii

     Cand ne-am trezit,eram amandoua pe jos.În mijlocul pădurii.
     -Oare...,am început eu.
     -A mers?continua Lumy.
     -Alta explicaţie nu e,am spus zambind.
     -Atunci sa mergem sa-ti găsim iubitul.
     Am început sa mergem prin pădure,cautand ieşirea.Pană la urma am ajuns în oraş,de unde am început sa căutăm Pensiunea Salvatore.
     -Uite-o în fata!am ţipat sărind în sus,ca un copil mic.
     Lumy începu sa radă.
     -Gata,nebuno!Ca-l revezi acum!
     -Nu mai am răbdare!am spus luand-o la fugă spre casa.
     -Îndrăgostit-o!Ce mă fac eu cu tine!
     Am bătut la usa.
     -Damon!Klaus!
     Usa se deschide.Era Damon.
     -Cat mă bucur sa te vad!am spus imbratisandu-l.
     -Dar...
     -Ştiu,ştiu,am murit.Chestia este ca n-am murit cu adevărat,ci m-am întors în lumea mea,dar acum m-am întors înapoi!
      -Atunci si eu mă bucur sa te vad!
      -Fata,dacă mai faci asta o singura data,te omor!spuse Lumy.
      -Scuze.
      -Luminita Grigorescu,cea mai buna prietenă a nebunei astea!se prezenta.
      -Nu's nebună!
      -Ba da,eşti!spuse Damon.
      -Vezi!Pană si el e de acord cu mine.
      -Hai terminati amandoi.Unde-i Klaus?Vreau sa-l vad!E aici,nu?
      Damon se schimba imediat la fata.
      -El...
      -E bine,nu?l-am întrebat ingrijorata.
      -Da,e bine.
     Zambetul mi-a revenit.
      -Poţi sa-l chemi?Vreau sa vorbesc cu el.
      -Nu este aici.
      -Înseamnă ca-i la Elena.Mă duci la ea,te rooog?
      -Ramona.El a plecat.Din Mystic Falls.
      -Ce?Unde?De ce?
      -A zis ca nu mai vrea sa stea aici,fiindcă totul îi aduce aminte de tine.
      -Unde??
      -N-a zis.Îmi pare rău.
      Lacrimile si-au făcut apariţia,iar eu am căzut în genunchi.
      -Gata,draga mea!încerca Lumy sa mă linisteasca.
      -A plecat!El a plecat!
      E numai vina mea!Totul e din vina mea!Dacă nu mă purtam asa...dacă nu i-as fi spus ca-l urăsc...dacă i-as fi dat măcar o seanta...Dar acum e prea tarziu.El deja a plecat.Crezand ca-l urăsc,si ca din cauza lui mi-am luat viaţa.
      -Dragă prietenă,nu mai plange!
      -Cum sa nu plang....A plecat,crezand ca-l urăsc...E numai vina mea!
      -Nu-i vina ta!spuse Damon.
      -Ba da,si tu o ştii foarte bine!
      -Nu-i adevărat!Uite-te la mine!îmi ceru el.Klaus stia foarte bine cum ai fi putut reactiona,dar tot mi-a cerut s-o fac.
      -Ce mai conteaza acum,Damon?A plecat,iar eu...eu am rămas singura.
      Lumy îmi şterse lacrimile si mă îmbrăţişa.
      -O sa-l găsim.Îţi promit!
      -Multumesc ca-mi eşti alături!
      -Întotdeauna,dragă prietenă!

                                                             ***

      Zilele treceau precum picăturile de ploaie,si noi tot nu aflasem nimic de Klaus.Incepeam sa-mi pierd speranta.

      Eram în sufragerie,plangand,ca de obicei.Pe o masuta,statea o tava de mancare,de care nu mă atingesem nici azi.Tot ce vream era sa fiu singura.Doar eu si suferinta mea.Luminita si Damon incercasera de multe ori sa mă inveseleasca,dar nu reuseau.Chiar si Elena venise si-si ceruse scuze.I-am zis ca n-are de ce sa-mi ceara iertare,la urma urmei,nu sunt sora ei,si oricine ar fi reactionat asa.
        Uneori aveam senzatia ca-i aud vocea lui Klaus,sau ca-l vad...dar era doar în mintea mea.De ce?De ce mi se intampla asta?Pur si simplu de ce??Nu mai suport!M-am saturat!E prea dureros!De ce treabuia sa mă indragostesc de el?De ce?Nu putea sa fie Damon?Asa cum fusese la început?De ce a trebuit sa mă indragostesc chiar de el!
         Am aruncat patura de pe mine si m-am dus afara.

         Ploua cu galeata,dar nu-mi pasa.M-am intins pe jos,si am rămas asa.Privind spre norii negri,si cu ploaia udandu-mi toate hainele,si spalandu-mi fata de lacrimile varsate.Corpul începu sa-mi tremure din cauza frigului,dar eu tot nu m-am ridicat sa plec.Nu-mi pasa ca inghetam!Nu-mi pasa ca puteam sa mă imbolnavesc!Nu-mi pasa de nimic!Vroiam doar sa nu mai simt nimic!Sa nu mai fiu nevoita sa vars vreo lacrima!Sa nu mai simt durerea asta care mă distrugea secunda cu secunda.
        -Ramona!se auzii vocea barbatului de care m-am indragostit.
         Alte auzenii...o sa inebunesc!
         -Ce faci aici?Credeam c-ai murit!spuse lasandu-se jos langa mine si tragandu-mă la pieptul lui.Credeam ca n-o sa te mai vad niciodata!
          Chiar e el?Sau o alta farsa a mintii mele?
           I-am mangaiat obrazul,simtindu-i caldura.Chiar era el!
           -Klaus!Klaus,te-ai întors!Te-ai întors!
          Mi-am aruncat bratele în jurul gatului lui si mi-am lasat capul pe umarul lui.
          -Credeam ca mă urasti?
          -Nu!Nu te urăsc!Niciodata nu te-as putea ura!i-am spus privindu-l în ochi.
          -Inima mea!spuse mangaindu-mi obrazul si lasandu-mi un sarut pe frunte.
          -Te iubesc!Te iubesc,si mi-era teama ca mi-am dat seama prea tarziu!
          -Niciodata nu-i prea tarziu!
          M-am lasat în bratele lui,nevrand sa-mi mai dea drumul niciodata!El se ridica,cu mine în brate,si inainta spre casa.Mă aseza pe canapea,si se puse si el langa mine.
          Uitasem de tot,concentrandu-mă doar pe simplul fapt ca el era aici!Cu mine!
          Am adormit în bratele lui,scufundandu-mă intr-un somn adanc,dupa mult timp.