Capitolul 4:Confesiuni

  -Anna,pot intra?Am adus micul dejun,zise mama.
  -Sigur,mama,am zis stergandu-mi lacrimile si schitand un zambet fals.Buna.
  -Buna,scumpo,zise mama asezand tava cu mancare langa mine.
  -Nu trebuia sa te dernjezi,mama.
  -Nu-i nici un deranj,apropo,Katherine ti-a trimis plicul asta,zise mama iminandu-mil.
  -Mersi,mama.
  -Hai ca plec,scumpo,trebuie sa ajung la servici,sa fi cuminte.
  -Pa,mama.
  După ce a plecat mama,m-am gandit sa deschid scrisoarea.

                                                        Dragă surioara,

         Imi pare rau pentru tot raul ce ti-lam provocat si as vrea sa fim ca doua surori de acum incolo.Am obsevat ca i-ti place Damon,buna alegere,chiar una foarte buna.Dar el va fi al meu,tu nu mariti o asa bucatica de barbat.Si ca sa ştii,tot ce am scris mai sus este o adevarata minciuna.Sa specific de ce,nu-mai cand imi imaginez fata pe care o ai acum,plina de lacrimi,fiindca ai crezut ca eu vreau sa fim prietene,mă apuca un ras...Deci sincer,mă apuca rasul numai cand imi imaginez fata ta.

                                                             Cu toata ura care poate exista în lume,surioara ta scumpa,Katherine.

 Am aruncat scrisoarea  si am început sa plang.De ce mă ura,ce i-am făcut eu ca sa mă urască asa de mult.Ochii mă usturau de la atata plans,dar nu mă puteam oprea.
 Din dong.Se auzi soneria.Cine naiba era.Mi-am şters lacrimile,am luat un halat pe mine si am coborat jos.Cand am deschis usa mi-am dorit sa mă inghita pamantul.Damon stătea în pragul uşii, zambindu-mi.
  -Ce faci aici?l-am itrebat.
  -Trebuie sa vorbim,vino cu mine,zise el.
  -Nu avem ce vorbi,am zis inchizand usa,dar el a deschiso.
  -Trebuie sa vorbim,repeta el.
  -Am zis ca nu avem ce vorbi,am zis vrand sa plec,dar el mă trase afara din casa si mă luat pe umărul lui.
  -Crezi ca-i după tine?zise indreptandu-se spre maşina.
  -Da-mi drumul,am ţipat zbatandu-mă sa mă eliberez,dar fără rost.
  Mă puse în maşina apoi a scos din torpedou o pereche de cătuşe,pe care le-a prins în jurul mainilor noastre.
  -Eşti nebun?am ţipat la el
  -Nu vreau sa risc,si sa fugi.
  Ma scose din maşina si mă puse sa urc pe la el,apoi a urcat si a pornit maşina.
  Tot drumul n-am scos o vorba,si el la fel.A condus timp de jumătate de ora,cand a oprit maşina în mijlocul pustietatii.Era nebun?De ce naiba ne-a adus în mijlocul pustietatii?
  -Aici putem vorbi fără sa fim deranjaţi,spuse el,sau fără ca tu sa pleci.
  -Nu avem ce sa vorbim,am zis.
  -Eu sunt de alta părere,asa ca vorbeşte.
  -Parcă zice-ai ca sormea e o toanta?am zis
  -Pai e.
  -Atunci de ce te sarutai cu ea?
  -În primul rand,ea ma sărutat pe mine,dar cum tu ai fugit ca o nebună,n-ai apucat sa vezi cand am dat-o jos de pe mine si i-am dat o palmă,iar în al doilea rand,ce legatură are una cu alta?
  Cand a zis asta,am simţit ca imi vine sa plang de fericire.El niciodată nu sa uitat la ea.El niciodată nu a vrut s-o sărute.Eram asa de fericită incat am uitat unde si cu cine sunt,si am zis cu un zambet imens pe chip:
  -Te iubesc,Damon.
  -E o glumă, nu?zise el
  În acel moment am simţit ca trebuie sa-i marturisesc tot ce simt pentru el.Toata dragostea ce i-o purtam,acum ori niciodată.Fie ce-o fi.
  -Nu glumes,am zis,chiar te iubesc.
  -Anna,ai doar 15 ani,nu poti ştii ce-i dragostea.
  -Ba da,stiu foarte bine,iar ceea ce simt pentru tine,se numeste dragoste.
  -Termina cu prostiile astea.
  -Nu e nici o prostie,sunt indragostita de tine.
  -Eşti nebună,zise deschizandu-mi portiera,iesi.
  -Ce?am zis uimita.
  -Iesi,repeta el.
  Am iesit,iar el a plecat.
  -Damon,nu pleca,am ţipat după el cu lacrimi în ochi,nu mă lasa.

  Am cazut jos si mi-am luat genunchi în brate.De ce i-am zis?De ce?Trebuia sa tac din gura,si sa nu-i spun nimic.As fi avut macar prietenia lui daca nu dragostea,dar acum...Nu mai am nimic,decat durere.De ce viata iti daruieste ceva apoi ti-l ia?De ce?
  M-am ridicat,vrand sa plec,dar mă luat ameteala,si intunericul mă tragea spre el.Am incercat sa mă impotrivesc,dar nu mai aveam putere,asa ca m-am lasat prada intunericului si mi-am pierdut cunostinta.



  P.V. Damon

  E nebună!Auzi la ea,indragostita de mine.Pustoaicele astea.
  Am oprit la un bar si am cerut o sticla de whiskey.În timp ce beam mă gandeam la ea.Nu era urata,era chiar frumoasa.Parul brunet care-i cadea pe spate,ochii albastri ce te făceau sa te gandesti la puritate,chipul de inger,personalitatea ei nebună...,dar nu trebuie sa gandesc asa.Eu eram un vampir de 500 de ani,pe cand ea avea abia 15 ani,ar fi o mare nebunie s-o iau în lumea mea.Cand mă gandeam la ea mă simteam tare ciudat.În minte mi se derulau imagini cu Anna trista si plangand,si sufletul mă durea,apoi cu ea zambind,plină de viata,si uitam de tot,vedeam dor chipul ei.Oare e adevarat,chiar o iubesc?
  Condeceam spre casa, cand mi-am adus aminte ca am lasat-o pe Anna în mijlocul pustietatii.Am intors maşina si am bagat viteza spre ea.
  Cand am ajuns si am vazut-o lesinata,am simţit o durere puternica în piept.
  -Anna,reactioneaza,te rog,am zis luand-o în brate si mangaindu-i parul,te rog deschide ochii.
  Văzand ca nu reactioneaza am pus-o în maşina si am pornit spre casa.Cum am ajuns,am dus-o în camera mea si i-am pus comprese cu apa rece si i-am dat cu vata udata cu spirt pe la nas pană a reactionat.
  Cand a deschis ochii primele cuvinte pe care le-a spus au fost:
   -Te iubesc,Damon.
   -Si eu te iubesc,am zis simţind asta cu adevarat,dar acum trebuie sa te odihnesti.
   -Bine,zise ea somnoroasa inchizand ochisorii si adormind.
   -Dormi nebunatica mea,dormi si visează-mă.
   Pentru prima data în 500 de ani imi simt inima vie.Sunt îndrăgostit de aceasta fiinţa dragalasa.Asta e,pană la urma iubirea ma lovit si pe mine.Mă întreb ce ar zice James despre asta?
   Am rămas privind-o si gandindu-ma cum s-o suprind de dimineaţa.