Inima nemiloasa
ochi de gheata
asculta-mi ruga:

iubeste neincetat
iubeste fara frica
iubeste pan-la final

Versuri by Maria


joi, 13 septembrie 2012

Dorinta-Capitolul 19:Lacrimi


   Nu stiu de ce-mi veni sa scriu asa,da' nu conteaza.Probabil c-o sa vreti sa ma omorati,pentru c-o sa va las c-o mie de intrebari,da' asta e...:))

             Lectura placuta!~Si-mi cer scuze ca-i cam scurt capitolul,da' trebuia sa ma opresc acolo.


                     

 Eram la masa cu Victor,cand imi suna telefonul.
 -Alo?
 -Tata,trebuie sa vii rapid la spitalul Baltazar Arsenie!
 -K.J.!Esti bine?!Ce s-a intamplat?!
 Victor lasa paharul de vin din mana,fiind atent la mine.
 -Eu sunt bine,da' mama nu.
 -Ce-a patit Ramona?!De ce-i in spital?
 Auzind asta,Victor ii facu semn chelnerului sa-i aduca nota de plata.
 -M-am dus la ea acasa,si-am gasit-o pe jos,intr-o balta de sange.Si-a taiat venele.
 O mie de cutite pareau ca ma injunghie in inima.
 -Vin imediat!
 Am inchis telefonul,si m-am repezit spre iesire,cu Victor in spatele meu.Am urcat amandoi intr-un taxi,si i-am cerut s-o calce spre spital.Ajunsi acolo,am gonit spre receptie,cerand detali despre unde este Ramona,iar aceasta m-a indrumat catre etajul 1,unde am dat de K.J.,plimbandu-se de colo-colo ingrijorat.
 -Cum este?!
 -Medicii au zis c-am avut noroc s-o gasesc inca in viata.Acum e in operatie,incearca s-o stabilizeze.
 -Ce naiba a fost in capul ei?!am spus,aproape urland de nervi.
 -Calmeaza-te frate,esti intr-un spital.
 -Nu-mi pasa!
 -Tata!ma atentiona K.J.,facand semn cu capul catre un paznic.
 Am incercat sa ma calmez,da' nu prea reuseam,asa ca m-am gandit sa aflu cum a ajuns fiul meu la Ramona acasa.
 -Cum ai ajuns la ea?
 -Ma plimbam pe stada - deghizat,desigur.N-aveam chef sa aud vreun fan innebunit stringat in gura mare:Aaa!Zac Efron! - cand am vazut-o pe Luminita intrand intr-o casa.Asa mi-am dat seama ca-ar putea sa fie si mama acolo,si-am intrat.
 -Asa,pur si simplu?se interesa Victor.
 -Usa era deschuiata,asa ca n-am vazut de ce nu.
 -Lumy nu te-a vazut?De data asta eu eram curiosul care-l intrerupse din povestit.
 -Nu.Cred ca era prin bucatarie,ca auzeam apa curgand.Si dupa ce-am intrat,continua el,am urcat sus,si m-am uitat prin toate camerele pana am dat de-a ei,unde-am gasit-o in halul ala.Cateva lacrimi i se scurse pe obraz,da' si le sterse rapid.La inceput eram atat de panicat,incat nici nu stiam ce sa fac!Da' pana la urma am sunat la salvare.
 -Lumy e aici?Victor isi muta privirea prin jur,si am facut si eu acelasi lucru,curios.Dar nu era.
 -A venit,da' apoi a plecat s-o anunte pe mama memei.
 -Aha...Ce-a zis cand te-a vazut acolo?
 -Nu prea multe.Era prea socata.
 Dupa asta nimeni n-a mai zis nimic.Se asternuse linistea.
 -Nu mai suport!am izbucnit dintr-o data.Trebuie sa stiu cum se simte!
 -Tata!
 -Nici un tata!
 -Klaus,termina!Vrei sa te dea afara?
 -Nu,da' nici sa astept aici,fara sa stiu nimic nu mai pot.
 -Crezi ca mie nu mi-e greu?E mama,pentru numele lui Dumnezeu!Da' cu nervii nu rezolvi nimic.
 Am oftat fustrat,si m-am azesat pe unul dintre scaune.
 Secundele se scurgea extrem de greu,iar eu simteam ca innebunesc.
 -Unde e fata mea!se auzea vocea unei femei,venind incoace.Probabil mama Ramonei.
 -Deocamdata e in operatie,ii raspunse K.J.
 -Tu esti cel care a gasit-o?Lacrimile ii cadeau fara oprire,in timp ce-o tinea strans pe Lumy de mana.
 -Da.
 -Fie ca Dumnezeu sa fie mereu cu tine,tinere!Mi-ai salvat fiica,iar pentru asta iti voi fi vesnic recunoscatoare!
 -N-aveti de ce sa-mi fiti recunoscatoare.Ar fi trebuit sa ajung mai devreme...Ochii lui acum priveau in gol.S-o impiedic sa faca asta....E numai vina mea pentru starea in care e!
 -Nu e adevarat!M-am ridicat de pe scaun si mi-am pus mainile pe umerii lui.Stii asta!
 -Ba da,tata,e numai vina mea!Daca il ascultam pe unchiul Damon si nu plecam din parc cat timp lua el inghetatele,Amelia niciodata nu m-ar fi prins.Si daca eram destul de puternic incat sa-mi tin mintea protejata de-a ei,niciodata n-ar fi aflat despre lumea mamei!Iar acum...n-am putut sa ajung la timp...
 Vedeam cat de tare il durea toate astea,si-mi doream sa pot face ceva pentru ai alunga suferinta.
 -Uita-te la mine,Klaus Junior Michaelson!i-am cerut,simtind deja cum niste lacrimi imi parasesc ochii.Uita-te!Si-a ridicat privirea,iar eu am continuat:Niciodata sa nu mai spui ca-i vina ta,fiindca nu este!Pe-atunci aveai doar patru ani,n-aveai cum sa stii tu despre toate astea.Iar acum...Fii atent la mine!N-aveai cum sa stii ce-avea de gand sa faca.Nimeni n-avea cum sa stie....M-ai inteles?!
 -Da,a spus printre sughituri,lasandu-ma sa-l imbratisez.Imi pare rau,tata!N-ar fi trebuit sa spun asta.Ar fi trebuit sa ma gandesc si la tine.Nu sunt singurul care sufera,esti si tu.Iar tu o faci pentru amandoi.Imi pare atat de rau!
 -Gata cu parerile de rau,da?L-am sarutat pe frunte si mi-am sters lacrimile,facand si el acelasi lucru,dand din cap ca ''da''.Bun.
 Cand mi-am intors privirea,doamna Petrescu se uita neintelegat nimic,iar Luminita cu ochi mari si inundati.Nu-i bine!Si-a dat seama!Asta nu trebuia sa se intample!Acum ne vom intoarce inapoi!Nu pot sa ma intorc!Nu cand dragostea mea e in starea in care este!
 -Klaus?sopti Luminita nevenindui sa credea,iar Victor si K.J. isi intoarsera fetele panicate spre mine.Suntem terminati!


 Intuneric.Doar asta vedeam.Intuneric.O negura nesfarsita,care se intindea in fata mea.
 Oare am murit?

2 comentarii:

  1. dua azi e ziua minunilor super capitol :X:X:X

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da,asa se pare:))
      Si ma bucur ca ti-a placut!

      Love you:*:*:*


      Miss Salvatore

      Ștergere