Frumusetea noptii...sau...groaza noptii?

     Este ora 12:00 noaptea,iar eu sunt în cimitir,stand întinsă pe un cavou si privind cerul.În seara asta era eclipsă de luna si totul era scufundat în întuneric.Probabil ca o fata normală,de 15 ani,n-ar fii intr-un astfel de loc,la o ora atat de tarzie,dar eu nu eram o fata ''normala''.Iubeam noaptea.Era atat de linistitoare.Si cimitirul mi se pare un loc plin de mister,care mă atrage mereu spre el.
      Închid ochii.Ascult liniştea nopţii ce mă-nconjoara si inspir aerul rece.Un vant uşor îmi ciufuleste parul.Deschid ochii.Mă scol în fund si mă aşez în poziţie turcească.Vantul începe sa adie mai tare si parul meu,lung si negru,îmi intra în ochi.Cobor de pe cavou si încep sa mă plimb printre morminte ca si cum as fi untr-un parc,admirand cine ştie ce.
       Zbang!
       Îmi întorc privirea spre direcţia de unde s-a auzit zgomotul si observ ca capacul cavoului unde fusesem întinsă cu cateva minute în urma,era căzut pe partea dreapta a mormantului.Simţeam cum inima mi s-a oprit si sangele mi-a îngheţat în vene.
        Linişte.Mult prea multă linişte.
        Stăteam nemiscata de vreo cinci minute si nu se intampla nimic.Am iînaintat spre sicriu.Un pas...si încă unul...si încă unul...Pană cand eram chiar în fata mormantului.Am privit înauntru.Nimic.Nu tu vreo fantomă inspaimantatoare,nu tu mort sculat din morţi...Dar ceva mi-a atras atenţia.Cosciugul.Era deschis!Si gol!Am facu cativa pasi în spate din instinct si am privit în jur.
         Din apropiere se auzea plansetul unei femei,si atunci am văzut-o.Purta o rochie neagră,lungă pană-n pamant,iar buclele castanii îi cădeau în valuri pe umeri.Pielea îi era foarte palidă si ochii îi erau scaldati în lacrimi.
          -Hei,sunte-ti bine?am intebat-o pasind spre ea.
          Îmi intalni privirea si mă privii maniosa,
          -Tu!suiera venid spre mine si strangandu-ma de gat.
          Picioarele mele nu mai atingeau pamantul.Mainile mele sau dus imediat spre mana cu care mă strangula si am incercat sa i-o desfac,dar avea o forta incredibila.
          -Te rog...da-mi...drumul...,am reusit sa zic.Simţeam cum totul se invarte cu mine si cum plamanii mei raman fara aer.
          -De ce as face-o?intreba furiosa.Tu si fratele tau ati facut ceva cand fetita mea a murit din vina voastra!?
          Si atunci mi-am dat seama.Era mama Laurei.O fetita de cinci ani peste care frate-meu a dat cu masina.Dar a fost un accident!Era noapte.Veneam de la discoteca.Iar fata a aparut dintr-o data în fata masinii.N-a avut cum s-o evite!
           Asta se intamplase cu patru luni în urma.Brusc,mi-am dat seama ce s-a intamplat cu adevarat cu faratele meu!Fusese gasit mort în cimitir.Cu urme de maini pe gat.
          Mi-am lasat bratele pe langa corp si mi-am asteptat moartea.Nu puteam face nimic.Eram vinovata.Meritam ce mi se intampla.