Dorinta - Capitolul 21:Totul e bine,cand se termina cu bine

               


Silueta unui barbat mi-a aparut de-odata in fata.Era tanar,parand sa aiba in jur de 20-25 de ani.Ochii verzi-albastri ma priveau curiosi,parca putand sa-mi citeasca intreaga poveste a vietii doar stand acolo,si privindu-ma.Ma speria un pic.Si-a mutat privirea in spatele meu,asa ca l-am urmat,vrand sa vad despre cine era vorba.

-Klaus!

Am alergat in bratele lui,bucuroasa sa-l simt din nou aproape de mine.Imi lipsise atat de mult.

-A trecut mult timp.Vocea ii apartinea strainului.Si era incarcata de multa ura.

-Intr-adevar,zise Klaus.Imi lasa un sarut pe frunte,dupa care imi ceru sa stau in spatele lui.

-Ce se intampla?

-A incredere in mine.

Am incuviintat,zambindu-i usor.Stiam ca pot avea incredere in el.Niciodata n-ar face ceva care sa ma puna in pericol.Ma iubea prea mult.

-De ce esti aici?il intreba pe barbat,nescapandu-l nicio clipa din ochi.In timp ce necunoscutul isi muta privirea de la el la mine,razand pe sub mustata.

-Nu te-ai saturat sa porti de fiecare data aceeasi lupta,si mereu sa pierzi?

-De data asta va fi diferit.

-Asa ai zis si data trecuta.

-Nu te voi lasa s-o iei.Nu si pe ea!

-Sa te vad cum incerci.

Klaus porni spre el,scotand la vedere o sabie.Si celalalt la fel.Strainul fanda prima lovitura,da' pe cea de-a doua nu reusi,alegandu-se c-o taietura de-a lungul obrazului drept.Se repezi spre Klaus,dar acesta se feri repede,reusind si sa-i puna piedica.Se arunca peste el,tintindu-i inima.Strainul se feri in ultima clipa,alegandu-se doar c-o rana in umar.Injura nervos,aruncandu-l pe Klaus de pe el,si-si scoase un pumnal,pe care-l arunca fix in abdomenul lui Klaus.

-Renunta cat inca mai poti,suiera,crestandu-si palma cu sabie,lasand sangele sa se scurga pe podeaua alba.

-Nu si de data asta,Kristian!Scoase o moneda argintie din buzuna,cam de marimea unei nuci,si i-o lipi de frunte.

Ochii lui Kristian devenira mari,schimbandu-si culoarea intr-un rosu ruginiu.Gura lui era deschisa intr-un tipat mut,in timp ce mii de viermi se strecurau afara din gura lui.Scarbos!Iar pielea incepea sa i se inverzeasca,transformandu-se intr-un fel de mazga,explotand intr-un final.

-Bleah!

-Esti bine?se interesa Klaus,stergandu-mi mazga de pe fata.

-In afara de faptul c-am nevoie de un dus urgent,sunt okey.

M-a tras la pieptul lui,unde ma simteam in siguranta.



Au trecut trei zile de cand m-am trezit din coma,si iubitul meu s-a batut cu-n semizeu nebun in capul meu.Si era bine.Imi revazusem fiul - care se facuse mare,si arata ca Zac Efron ( da,inca incercam sa ma obisnuiesc cu ideea ) - ,iar Klaus si cu mine puteam in sfarsit sa fim impreuna fara sa ne mai facem griji de nimic - ma rog,in afara de mama,care nu putea sa accepte ca eu eram indragostita de-un barbat cu mult mai mare ca mine.Incercasem sa-i povestesc ce mi se intamplase,numai ca nu ma credea,asa c-am lasat-o balta inainte sa ma trimita la un control mintal.De asemenea,aparusera in Romania si ceilalti prietenasi.Cum ar fi Damon alias Ian Somerhalder,Elena alias Nina Dobrev,si-asa mai departe.

Stefan nu mai era smintit,si mai nou umbla cu Caroline.Luminita se combinase cu Victor,lasandu-l pe saracul Tyler singur,iar Emanuel se intalnea cu prietena lui Klaus,Helena - ceea care venise sa-l anunte de pericolul in care eram,si-l bagase in capul meu.Da...inca nu-mi vine sa crec c-a fost in capul meu.Oare asta insemna ca acum stia totul despre mine?Nu ca inainte nu stia,da'...uneori are si omul nevoie de intimitate.

Si-n ceea ce-l privea pe Kristian,se parea ca-i furase fiecare iubita lui Klaus,condamnandu-l la o eternitate de singuratate.Ce ipocrit,nu-i asa?Tare ma mai bucur ca acum e mort.

-Ce face cea mai frumoasa mamica din lume?Glasul lui Klaus m-a adus la realitate,facandu-ma sa zambesc.L-am imbratisat,dupa care l-am sarutat.

-Foarte bine.

-Esti gata?

Am incuviintat,lasandu-l sa ma traga dupa el la masina.

Klaus si ceilalti imi pregatisera o petrecere de revenire,si se tinea la cel mai luxos restaurant din Bucuresti.

Ideea lui,nu a mea.Nu ma dau in vant dupa lux.Dar de vreme ce acum e mare vedeta,isi permitea foarte multe.Uneori imi trecea prin minte daca ar fi in stare sa ma rapeasca,ca sa fugim in lume...Probabil ca da.E Klaus Mikaelson!

-Draga meaaa!tipa Luminita,imbratisandu-ma.Ah,sunt asa fericita!Victor m-a cerut in casatorie!

-Asta-i asa grozav!i-am urmat exemplu,imbratisand-o.

-Scuze,da' trebuie s-o fur,zise Klaus,tragandu-ma pana-n mijlocul incaperii.

Luminile s-au stins,aprizandu-se un reflector care lumina fix deasupra noastra.Iar Klaus a scos o cutiuta mica din buzunar,dupa care se aseza in genunchi - O Doamne!Buzele i s-au intins intr-un zambet minunat,iar ochii albastri,plini de atata iubire,ma faceau sa izbucnesc in plans.Si chiar am facut-o,cand a deschis cutiuta,lasand la vedere un frumos inel de argint,cu-n safir albastru.

-Ramona Petrescu,vrei sa-ti petreci viata alaturi de mine,pana cand moartea ne va desparti - dar mai bine da-o in colo de moarte,ca daca incearca sa mi te ea,o sa-i trag un pumn in fata.

Am inceput sa rad,acompaniata si de ceilalti,apoi m-am aplecat si l-am sarutat.

-Asta este un da?imi zambi,ridicandu-se.

-Tu ce crezi,Romeo?

-Ca te iubesc enorm de mult,Julieta mea.

Aplauzele au umplut incaperea,in timp ce Klaus imi punea inelul pe deget.Luandu-ma apoi in brate,si ducandu-ma pe teresa.Unde - supriza - ne astepta un preot.

-Suntem gata,parinte.

Damon era cavalerul de onoare,Luminita si Elena domnisoarele,iar Stefan si Caroline nasii.In timp ce fratii lui Klaus erau cei care ne dadura cele mai scumpe cadouri.Victor ne daruise cheile de la noua noastra vila,Elijah un yacht,si imi promise de asemenea sa vorbeasca cu mama si s-o faca sa inteleaga cat de mult ne iubeam eu si fratele lui,Rebekah ne cumparase o intreaga garderopa,si mobilase in acelasi timp si casa,iar Emanuel ne luase o masina - si nu orice masina.Cea mai bestiala masina.

K.J. se ocupase de luna noastra de miere in Franta.Platise biletele,cazarea,si pana si mancarea.Pe bune?

Totul era minunat.Eram fericita.


                                     
                             The End