Miss Supranatural a venit de la vanatore cu sacul plin

   Va spun eu,fata asta-i extraordinara.O sa va placa ce-a scris :)

                                                                                                                        


Conspiratie Malefica*
By Anne


Moartea,o zeita


De mai asculta vreodata
As voi ca sa-ti vorbesc
Tu m-asculti...Cu toate-acestea
N-am putere sa-ndraznesc.

Esti prea rea,esti prea amara
Insa fara voia ta,
Ca si-o pasare pe craca
Tremur inaintea ta.

Am a-ti spune multe lucruri,
Nu pot insa...Ma-nfior
Caci pe buze-ti vad un zambet
Rece,batjocoritor.

Gura ta e ca o roza
Tu in ras iar ma vei lua.
Nu-ndraznesc sa ridic ochii,
Nu-ndraznesc-naintea ta.

Mersul tau e de regina
Ochiu-ti e impunitor,
Pentru ce te-admir intr-una,
Inteleg eu mult mai greu.



* Conspiratie Malefica*

'Chiar daca moartea merge alaturi de noi,
Si ne urmeaza la fiecare pas
Chiar daca vantul bate peste lunca mohorata
Soarele nostru nu va apune.'


Prefata

'O lacrima pe-o fata de copil,
E-un strop de roua pe un trandafir
Cand vantul lin al verii a suflat,
Prin crengi deodata floarea s-a zvantat.'


In fiecare zi,in fiecare noapte cineva te va urmari.Va fi intotdeauna in spatele tau,sub umbra ta.Tu nu-l poti vedea.E pacatul ce l-ai savarsit sau moartea?Poate asta-i destinul.Pasul mortii peste care treci o data.Sa mori in lanturile fricii si al iubirii.Ai privit vreodata o papusa de portelan in ochi?Privirea ei...
Amintirile copilariei le simt atat de indepartate,incat ma intrebam si acum,daca intamplarile de atunci au existat vreodata sau le-am trait aievea ca intr-o poveste fantastica proiectata in alt timp si alt spatiu.In mintea mea cruda de copil,ma intrebdaca jocul vietii o fi la fel sau sunt in stare sa il fac cum vreau eu.Intamplarile care au urmat m-au facut insa sa inteleg asa cum eram in stare atunci,ca totul este mult prea complicat.Dar toate aceste lucruri erau atunci foarte indepartate de mine si nu ma gandeam decat la aventura pe care o traiam.





Povestea asta,povestea mea mi s-a cerut s-o spun.M-am supus,am istorisit-o.N-s insa sigura ca am reusit.Trecutul imbatraneste repede.Timpul nu cunoaste intoarcere.Evenimente candva coplesitoare se subtiaza,altele capata greutate,se revarsa,ne constrang.
Poate lucrul cel mai greu e sa stiu cand a inceput totul.La gradinita?In vara lui 2005?Ori pe soseaua aceea elvetiana,privind o mana,o mana alba neatinsa? Nu sunt un supraom.Am savarsit ceea ce am savarsit si am patimit ceea ce am patimit.La inceputul oricarei inlantuiri de fapte se afla,cred eu,o intamplare nefericita.Urmeaza apoi actele noastre,care ne prind si ne tarasc,iar dupa aceea ramanem sa alegem.Toate povestile adevarate au in ele invataminte,desi in unele povata este greu de gasit,iar de dai peste ea,poate fi atat de marunta incat nici nu merita osteneala sa o cauti;e ca si cum te-ai cazni sa spargi o nuca si n-ai gasi inauntru decat un miez sfrijit si uscat.
De stau lucrurile asa si cu povestea mea,nu eu sunt in masura sa judec.Avand ca pavaza persoana mea neinsemnata,scurgerea anilor,nu ma tem sa ma incumet:voi infatisa cu sinceritate cititorilor ceea ce n-as dezvalui nici celor mai apropiati prieteni:teroarea din sufletul meu,frica ca cineva m-ar putea omori.
Intamplarile care urmeaza sunt inspirate din viata mea si cu ajutorul imaginatiei le-am dat viata.

Corbul



'Oamenii credeau ca atunci cand un om nevinovat moare este omorat,un corb le duce sufletul in tara mortilor.Dar cate-odata,se intampla ceva atat de rau incat o tristete teribila ii insoteste si sufletul nu are liniste.
Iar uneori,doar uneori,corbul poate aduce acel suflet inapoi sa indrepte lucrurile rele...'



^^^ Era o zi rece spre sfarsitul lui noiembrie.Vremea se schimbase peste noapte,cand un vant dinspre nord adusese un cer de granit si o ploaie marunta.Desi abia trecuse de ora 2 dupa-amiaza,parea ca e o seara de iarna ce coborase peste dealuri,invaluindu-le in pacla.
Pe la 4 o sa se intunece de-a binelea!Aerul era rece si umed si,in ciuda ferestrelor bine inchise acesta patrundea in interiorul camerei.Atunci am simtit ca cineva era la spatele meu si imi atingea umarul cu o mana de foc.Pentru o clipa m-am speriat si am crezut ca sunt posedata.Era un haos in mintea mea.Imagini neclare,spirite,demoni...M-am intors dar nu se afla nimeni.Am pus mana pe umar iar bluza era fierbinte si uda.Pe umar ramasese un semn destul de straniu:

Din seara aceea as putea spune ca viata mi se daduse iarasi peste cap.Aveam din nou tot felul de vise si viziuni,care zilele urmatoare deveneau realitate.
Timpul se scurgea,iar bizarele intamplari nu incetau sa apara.Imi spuneam mereu ca viata merge inainte si poate intr-o zi totul se va sfarsi.Zambeam...zambeam fals...Incercam sa par o persoana fericita.Ma ascundeam de ceilalti.Doar eu stiam ce se intampla.
Venise frumoasa zi de nastere a celei mai bune prietene ale mele si ma hotarasem sa merg si eu.Trecusera cateva ceasuri bune de cand ma aflam la ea si se facuse cam tarziu pentru distractie dar am vrut sa mai raman.Obosisem de la atat de mult dans si m-am dus in camera ei.M-am asezat in pat si am inchis ochii.Cand i-am deschis am realizat ca sunt in alta incapere.Nu era deloc casa prietenei mele.
Privind fereastra din spatele camerei,vedeam cum dispar,una cate una,luminile de la casele oamenilor,pana cand ultima licarire se pierdu in noapte.Observasem ca unul din gemuri era spart.Eram singura acum cu vantul si ploaia si cu mlastini sterpe.Ma intrebam daca o corabie care paraseste siguranta unui port se simte la fel ca mine.Nici o corabie nu s-ar simti mai nefericita decat mine,chiar daca vantul ar vui in velatura mea si valurile marii mi-ar spala puntea.
In camera era intuneric acum,pentru ca torta care lumina camera,licarea din ce in ce mai incet,iar curentul de aer,care patrundea prins spartura din geam ma purta incolo si incoace,asa ca m-am hotarat sa o sting.Sedeam ghemuita intr-un colt leganandu-ma intr-o parte si-n alta.Mi se parea ca nu stiusem pana acum ca singuratatea putea sa fie atat de pizmasa.Chiar si fereastra care se legana avea ceva amenintator in scartaitul si gemetele ei.Vantul zguduia acoperisul,iar rafalele de ploaie,mai violente in camp deschis,izbeau geamurile in dusmanie.De o parte si de alta a soselei se intindea sesul nesfarsit.



   Sursa: http://www.roportal.ro/discutii/topic/72402-povesti-de-groaza/page__st__1140


Nu mai suport rugăciunile!", urlă, brusc, o tânără elegantă, de vreo 28 de ani. Dar pentru ea, chinul abia începe. În câteva minute, strigătele se înteţesc, femeia se rostologeşte pe jos, scoate sunete animalice şi îşi smulge hainele. Şi nu e singura. Scenele se petrec în biserica din satul clujean Corneştiul de Aghireş, unde preotul Daniel Pintea scoate dracii din oameni, prin slujbe care atrag credincioşi din toată ţara.



Slujbele părintelui Pintea atrag credincioşi din toată Transilvania


Un sat ca oricare altul


Slujbele părintelui Pintea au o putere neobişnuită, spun enoriaşii, chiar dacă sunt nemulţumiţi de faptul că biserica din satul lor devine, uneori, gazda unor scene scoase parcă din filmele de groază.

Corneştiul e un sat aflat la vreo 25 de kilometri de Cluj, în care trăiesc doar vreo 60 de familii. Ca peste tot, cei rămaşi la ţară sunt bătrânii, findcă tinerii stau la oraş - inclusiv preotul care a făcut satul celebru locuieşte la Cluj. Drumul până în sat e plin de noroi şi de gropi, dar e străbătut de sute de oameni care au aflat că de preotul din Corneşti şi diavolul se teme.

Biserica, mică şi albă, stă în centrul satului, pe o colină. La intrare, un afiş: "Accesul în biserică este interzis femeilor care nu au capul acoperit, sunt rujate sau machiate, nu au fustă până la genunchi şi sunt la ciclul lunar". Semnat: Consiliul Parohial.


"Vai, că ies!"


În biserică intră o tânără bine îmbrăcată, foarte prezentabilă, care ţine de mână o fetiţă de trei ani. Sărută icoanele şi se aşează lângă intrare. Slujba începe ca orice serviciu religios normal, dar în câteva minute se declanşează coşmarul. Pe măsură ce preotul citeşte din cărţile de rugăciuni, câţiva dintre enoriaşi încep să se manifeste în cele mai înspăimântătoare feluri. Urletele lor răzbat până afară; seamănă mai mult cu nişte sunete scoase de animale, pe care cu greu ţi le poţi imagina ca ieşind dintr-un gâtlej de om.

Tânăra începe şi ea să strige. Brusc, lupta cu demonii interiori capată aspecte fizice; se aruncă pe jos şi se zvârcoleşte cu putere pe podeaua bisericii, la doi paşi de fetiţa ei, care pare mai preocupată de jucăria pe care o ţine în mână. Printre mormăieli şi sunete fără sens, se aud din când în când cuvinte: "Vai, că ies! Nu mai suport rugăciunile! Nu te mai ruga! Lasă-mă că-s bolnavă rău!", repetă tânăra, cu un glas plin de o disperare aproape tangibilă. Simptomele ei se înteţesc când părintele se apropie cu crucea şi tămâia. Corpul femeii pare că vrea să plece în două direcţii în acelaşi timp, mişcările devin şi mai agitate, iar ţipetele nu mai contenesc.


"Pacient" de cursă lungă


Celelalte femei din biserică povestesc că tânăra vine de aproape patru ani la rugăciunile părintelui Pintea, ca să se "vindece de demonii care o distrug", în urma unor blesteme aruncate peste familia ei, dar care au căzut toate pe ea. Povestea sună bizar, dar pentru celelalte femei din biserică, este adevărul curat. Ele ştiu, chiar, că mai există astfel de cazuri care se "tratează" la Corneşti.

La sfârşitul liturghiei, preotul care "vindecă sufletele a mii de oameni", cum spun sătenii, îşi face timp să vorbească cu fiecare credincios în parte. E aproape o spovadă, în care oamenii îşi varsă amarul şi cer sfaturi. Fiecare primeşte apoi un canon, un bileţ pe care sunt trecuţi paşii care trebui făcuţi pentru purificare: postul, rugăciunile şi mersul regulat la biserică.

Sătenii din Corneşti sunt mulţumiţi de preotul lor, dar câţiva au recunoscut că nu sunt tare încântaţi de ceea ce se petrece în biserică. "Cei care vin aici îs nebuni de legat şi trebuie duşi la balamuc, nu au ce căuta la biserică. De multe ori, mai ales vara vin o grămadă care urlă, scuipă, ies prin cimitirul de lângă biserică şi se dau peste cap", menţionează o bătrână din Corneşti.


   Sursa: http://www.roportal.ro/discutii/topic/72402-povesti-de-groaza/page__st__1150