Inima nemiloasa
ochi de gheata
asculta-mi ruga:

iubeste neincetat
iubeste fara frica
iubeste pan-la final

Versuri by Maria


miercuri, 4 mai 2011

Capitolul 22:Lucifer

      P.V. Anna

     Tot corpul mă durea,iar ochii mă usturau de la atata plans.Stăteam aici,închisă si legată,de cine ştie cat timp.Tot ce puteam vedea era întuneric,iar în jur plutea miros de putrezeala.
     Se auzi usa încăperi în care eram ţinută,deschizandu-se,apoi nişte pasi apropiandu-se de mine.Mi-am simţit mainile eliberate,iar cand eram gata sa mă prabusesc,fiindcă nici pe propriile picioare nu mă mai puteam tine,doua braţe m-au prins.Am vrut sa vad chipul acelei persoane,dar întunericul nu mă lăsa.
     M-am lăsat condusă de necunoscut spre ieşire,apoi printr-un hol care părea sa nu se mai termine.Pană la urma,am dat si de lumina,iar ochii mi s-au închis instantaneu,nefiind obişnuită,după ce am stat un timp fără ea.
      Cele doua braţe m-au dus pană intr-o camera,si m-au aşezat pe un pat,iar cand a vorbit,i-am recunoscut imediat vocea.
      -Am adus-o.
      -Multumesc,dragule!
     Paşii Serafinei se auzeau ducandu-se spre el,dar eu refuzam sa-mi deschid ochii,si sa vad ceva ce m-ar fi rănit si mai mult decat eram.
      -Du-te si anunţă-l ca o sa fie gata în maxim 20 de minute.
      Se auzi usa deschizandu-se si inchizandu-se,apoi doua maini reci îmi dădeau parul din ochi.
      -Deschide ochii,Anna,a venit timpul!
      Acele cuvinte m-au făcut sa realizez ca nu mai aveam mult de trăit.
      I-am deschis încet,iar în fata mea stătea Serafina zambindu-mi.
      -Bun!Acum trebuie sa te pregatesc!
      Se duse spre un dulap,de unde scoase o rochie,si se întoarse cu fata la mine.
      -Spune-mi si tu!Nu e superbă?!
      Între-adevăr,era o rochie minunată!Albă,lungă pană în pamant.Genul de rochie purtată de o prinţesă.
      Mi-o inmana zicandu-mi:
       -Imbrac-o!
       Ce?Eu?De ce?Trebuia sa fie o greşeală!
       -Doamne,ce neatenta sunt!
       La ce se referea?
       -Vino!Trebuie sa faci o baie înainte!
       M-a ajutat sa mă ridic,si m-a dus în baie,iar după ce mi-a dat hainele jos,m-a băgat în cadă,începand sa-mi spele parul cu tot felul de sampoane si geluri frumos mirositoare.
       Aveam impresia ca totul este doar în capul meu!
       Comportamentul Serafinei era complet diferit!Ce se intamplase cu ea?
        Vream s-o întreb,dar nu-mi găseam curajul.
         După baie,m-a îmbrăcat în rochie,iar în picioare mi-a pus o pereche de pantofi albi,cu toc înalt.
         Parul mi l-a ondulat,si l-a accesorizat cu o curonita din perle.
  
         După ce a terminat,mi-a cerut s-o urmez.
         Am urmat-o pe holurile lungi si scările castelului,fiindcă asta părea sa fie,după decoraţiuni si tot felul de lucruri aflate pe acolo.
         S-a oprit cand am pătruns intr-o camera imensă,scoasă parcă din basme!În mijlocul ei era aşezată o masa de vreo 20 de persoane,iar în capat era un bărbat îmbrăcat în alb,care în următoarele clipe era în fata mea.
         Avea în jur de 25 de ani,ochii verzi,parul castaniu,si arăta destul de bine.
        -Serafina,te poţi retrage.
        Ea se scuză,apoi pleca,lasandu-mă singura cu acest bărbat.
        Îmi zambi,si spuse:
        -Mă bucur sa te cunosc insfarsit,Anna!
        Inceracam sa procesez vorbele lui,dar nu-mi dădeam seama cine ar putea fi,apoi realitatea m-a izbit!
        -Lucifer!
        -Credeam ca ai uitat de mine!Sa luăm loc.
        Se duse în capul mesei,unde îl văzusem prima data,iar eu m-am asezat în celălalt capat.
         -Da-mi voie sa-ti spun ca arati foarte bine!Ca o adevărată regina a întunericului!
         Nu ştiam ce sa zic!El vrea sa mă omoare,si se aştepta sa mă port ca si cum totul ar fi perfect normal!?
        -Probabil ai vrea sa stii ce s-a intamplat cu dragul tau iubit,nu?
        Sincer,nici nu imi trecuse prin cap sa-l întreb asta,fiindcă credeam ca Damon m-a mintit de la bun inceput,dar daca tot a adus vorba....Poate pana la urma,Damon al meu nu era vinovat cu nimic,si iubea cu adevarat!
         -Da!
         -Mă gandeam eu...Vezi tu,eu am creeat un sarpe,caruia i-am dat numele,DarkSoul.El poate intra în orice fiinta,si ii ''inchide'',sa spunem,intr-un colt indepartat,toata bunatatea,lasand rautatea si furia sa-l controleze.Si asa,din bunul tau Damon,a devenit slijitorul meu perfect!
          M-am simtit oribil cand mi-am adus aminte cate lucruri groaznice am putut crede despre el.
          Cateva lacrimi si-au facut aparitia pe obrajii mei.
          -Dar cum?
          -E simplu!Ia gandeste-te tu,foarte bine.Ce s-a intamplat înainte sa se schimbe?
          -L-a sarutat!Serafina l-a sarutat!
          -Bravo,zise incepand sa aplaude,foarte bine!
          -Asta inseamna ca sarpele a fost în Serafina!?
          -Mă uimesti!
          Eram fericita!Damon mă iubea!Intodeauna m-a iubit!
          Puteam sa mor impacata!
          M-am ridicat de pe scaun si m-am dus la Lucifer.
          -Sunt gata!
          -Pentru ce?
          -Pentru sacrificiu.
          -Pentru asta credeai ca te-am chemat?
          -Atunci...?
          -Am vrut sa iau cina cu tine.Sacrificiul e maine seara.
          -De ce?
          -Am vrut sa-mi cunosc mai bine viitoarea sotie.
          M-am uitat la el uimita!Glumea,nu?
          -Ce?!
          -Am uitat sa-ti spun.După ce te sacrific,te aduc la viata ca regina a mea.
          -Minti!Legenda nu spune nimic de genul asta!
          -Da,e adevarat.În legenda nu se specifica asta,dar nu inseamna ca nu o pot face.
          Am inceput sa alerg cu lacrimi în ochi.
          Nu se putea intampla asta!Era imposibil!
          -Poti fugii cat vrei,dar tot a mea vei fii!
          Vorbele lui erau precum niste pumnale infipte în inima mea!
          Trebuia sa plec de aici,trebuia sa fac ceva!
          Gandul mi-a fugit la Damon,si m-am hotarat sa-l caut si sa-l fac sa-si revina.          

9 comentarii:

  1. Deci:))am apasat pe un buton habar n-am pe care si mi-a da alta limba si ma miram eu dde ce imi iese alte litere=))Doamnee...Am incercat de vreo 3 ori:))
    Asa....In primul rand scuze ca nu am mai comentat da' am o lene in mine.....Oricum tu stii ca ti-am citit toate capitolele:xTe rog sa imi scuzi lenea. :))
    In al doilea rand,si cel mai importat,CAPITOLUL E SUPER!!!Foarte interesant....
    Stiam eu ca Damon e bun!:))Si app...Mi-e dor de el!!Nu l-am mai vazut de mult cu A....
    L-ai bagat pe Sam,uh?=))Ehhh...trebuia sa apara si el:))
    Nu ai am inspiratie...te poop dulce fetiza:-*:x

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu ai pentru ce sa te scuzi,te inteleg,mai patesc si eu uneori asa.
    In legatura cu Damon....in capitolul urmator va aparea mai mult.
    Te pup.

    RăspundețiȘtergere
  3. Whoa deci genial :)) Lucifer ha? Pai cam diabolic tipul logic :))
    Sper ca totul sa revina la normal :X astept urmatorul capitol :X
    Spor la scris in continuare >:D<
    Kiss! :*

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc,si ma bucur ca ti-a placut!
    Te pup.

    RăspundețiȘtergere
  5. E super .. imi place mult ..
    Incredibil
    Cand o sa apara nextul?? :x
    - xoxo,Maddie

    RăspundețiȘtergere
  6. ok ... deci ti-am citit tot ficul in vreo 2-3 ore .
    e grozav ... abia astept nextul

    kisses , DENI

    RăspundețiȘtergere
  7. Stiam eu ca Damon a fost opsedat sau ceva de genul!

    RăspundețiȘtergere
  8. Ha stiam eu! stiam ca frumosul ala de Damon :X:X nu poate fi rau si Regina lui Lucifer!!! pentru numele lui Dumnezeu,esti geniala :)

    RăspundețiȘtergere